Jucătoarea Simona Halep, locul 4 WTA, a anunţat, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, că bunicul său a încetat din viaţă. Aflată în Statele Unite ale Americii pentru turneul de la Indian Wells, sportiva a scris că bunicul său era foarte mândru de ea, de faptul că nu a cedat niciodată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Papu... un om deosebit, care astăzi s-a ridicat la Ceruri, un om cu un suflet bun, un om blând, nu-i plăcea niciodată cearta... Dar nici măcar atunci când m-a certat n-am putut să mă supăr pe el. El ne făcea mereu sa râdem cu felul lui glumeţ. Când eram junioară, făcea glume, motivându-mă în acelaşi timp - şi spunea că trofeele mele sunt din tinichea. Iar atunci când am reuşit să ajung în top, a fost foarte mândru de mine, de faptul că am muncit şi nu am cedat niciodată... şi m-a preţuit. Mereu ne-a preţuit, mereu ne-a iubit, iar pe mama (nora lui) a tratat-o întotdeauna cu blândeţe, apreciere şi admiraţie. Un tată, un socru, un BUNIC cu suflet de aur. Dumnezeu să te odihnească, Papule. Mereu vei fi în sufletele noastre", a scris Halep.

Simona Halep urmează să debuteze în această noapte, în jurul orei 03.00, la ediţia din acest an a turneului de la Indian Wells. Halep va evolua în compania croatei Donna Vekici, locul 86 WTA, în turul doi al competiţiei, în direct la Digi Sport 2.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.