FC Argeş a anunţat, miercuri, că noul antrenor principal al echipei din Trivale este Bogdan Argeş Vintilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Contractul tehnicianului este valabil până în vara anului 2025.

Vintilă s-a întors la FC Argeş după 16 ani, în 2007 fiind ultimul său meci ca jucător al acestei echipe. Tehnicianul în vârstă de 51 de ani a condus deja primul antrenament.

”Este un sentiment frumos. Sunt bucuros că am revenit la Piteşti, oraş care m-a adoptat şi căruia îi datorez multe. Am venit să pun umărul la îndeplinirea obiectivului, să jucăm un fotbal plăcut, dar şi eficient. Dacă nu veneam în situaţia asta, când să mai vin? Dacă nu eu, atunci cine? Mă bucur că au apelat la mine. Sper să reuşim împreună cu jucătorii şi să fim fericiţi la sfârşitul campionatului. Important este să ieşim din zona locurilor care pot duce în liga a doua, dar asta doar cu un joc bun. În momentul ăsta trebuie să le redau plăcerea jucătorilor de a juca fotbal. Este presiune, este normală presiunea într-un fel, dar trebuie să fie pozitivă. Suporterii argeşeni trebuie să aibă încredere în echipă”, a declarat antrenorul.

La FC Argeş, Bogdan Vintilă îi succede lui Marius Croitoru.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.