Naţionala masculină de baschet a Argentinei nu va juca la următoarea Cupă Mondială (găzduită de Japonia, Filipine şi Indonezia între 25 august şi 10 septembrie). Duminică, la Mar del Plata, Argentina a fost învinsă în preliminarii de echipa Republicii Dominicane, scor 79-75, şi va rata prezenţa la CM pentru prima oară din 1982.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Republica Dominicană va fi prezentă la CM pentru a patra oară în istoria sa.

Argentina a fost finalistă la CM în 2002 şi 2019 şi semifinalistă în 2006. În această perioadă a câştigat şi titlul olimpic, în 2004, dar şi bronzul în 2008.

Sunt cunoscute 31 din cele 32 de echipe care vor juca Cupa Mondială. Ultimele calificate vor fi Serbia sau Belgia, care se vor înfrunta de la distanţă luni (sârbii vor juca împotriva Marii Britanii, iar belgienii împotriva Turciei).

Echipele pentru Cupa Mondială 2023:

Europa: Germania, Spania, Finlanda, Franţa, Georgia, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Muntenegru, Slovenia (+ Serbia sau Belgia).

America: Brazilia, Canada, Statele Unite ale Americii, Mexic, Puerto Rico, Republica Dominicană, Venezuela.

Asia: China, Iran, Japonia, Iordania, Liban, Filipine.

Oceania: Australia, Noua Zeelandă.

Africa: Angola, Capul Verde, Coasta de Fildeş, Egipt, Sudanul de Sud.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.