Campioana U Banca Transilvania Cluj a învins miercuri, pe teren propriu, în primul meci din 2024 în grupa B a BKT EuroCup, formaţia Aris Salonic, scor 90-74 (45-38). Au asistat 7.429 de spectatori, care l-au aplaudat suplimentar pe antrenorul Mihai Silvăşan, la victoria cu numărul 300 pe banca lui U BT Cluj. Echipa ardealeană şi-a asigurat locul în faza play-off.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Principalii marcatori ai meciului au fost Căţe 18 puncte, Jones 17, Stipanovic 16, pentru U BT Cluj, respectiv De Sousa 14, Stark 13, pentru Aris Salonic.

 

În etapa a XIV-a se mai joacă Lietkabelis – Gran Canaria, Turk Telekom – Energia Trento, Buducnost – JL Bourg, Slask Wroclaw – ratiopharm Ulm. După 14 runde, U BT Cluj rămâne pe locul 3, cu un bilanţ de 10 victorii şi 4 înfrângeri.

În meciurile anterioare din grupa B, U BT Cluj a obţinut rezultatele: 80-71 şi 84-95 cu Turk Telekom, 70-67 şi 80-76 cu Slask Wroclaw, 88-92 şi 89-98 cu JL Bourg, 89-74 şi 79-77 cu Buducnost Podgorica, 61-59 cu Aris Salonic, 86-75 cu ratiopharm Ulm, 98-60 cu Energia Trento, 70-92 cu Gran Canaria, 120-111 cu Lietkabelis Panevezys.

FOTO: U BT Cluj
FOTO: U BT Cluj

Campioana României va continua cu meciurile: ratiopharm – U BT (17 ianuarie), U BT – Trento (23 ianuarie), Gran Canaria – U BT (31 ianuarie) şi Lietkabelis – U BT Cluj (7 februarie).

În grupa A au fost repartizate echipele Hapoel Tel-Aviv, Joventut Badalona, Cedevita Olimpija Ljubljana, Paris Basketball, Umana Reyer Venezia, Wolves Vilnius, Beşiktaş Istanbul, Veolia Hamburg, Prometey Slobozhanske, London Lions.

Se joacă în sistemul fiecare cu fiecare în dublă manşă, iar primele şase clasate în ambele grupe avansează în play-off. Mai precis, primele două clasate în fiecare grupă se califică direct în sferturi, iar echipele de pe locurile 3-6 vor juca încrucişat în optimi, eliminatoriu, pe terenul echipelor mai bine clasate în sezonul regulat.

Meciurile din sferturile de finală se vor desfăşura în acelaşi sistem, iar semifinalele şi finala se joacă în sistemul ”cel mai bun din trei partide”, cu avantajul terenului propriu pentru echipa mai bine clasată în sezonul regulat.

În stagiunea trecută, U BT Cluj a fost debutantă în EuroCup şi a încheiat grupa A pe locul 9, ratând optimile. Cu un an înainte, campioana României a jucat sferturi de finală în Basketball Champions League, performanţă care i-a adus acceptarea în EuroCup, a doua competiţie continentală, după Euroligă.

Doar două echipe româneşti au mai participat în EuroCup, CSU Asesoft Ploieşti (în sezoanele 2007-2008, 2013-2015), respectiv Steaua Bucureşti (2015-2016).

În 2023, trofeul EuroCup a fost câştigat de Gran Canaria.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.