Campioana U Banca Transilvania Cluj a anunţat, vineri, transferul jucătorului american Dennis Jerome Seeley, fost baschetbalist la Bayern Munchen.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În vârstă de 33 de ani, Seeley este originar din Redding, California. Sportivul măsoară 1.93 metri şi poate fi folosit pe poziţia de fundaş, acumulând o experienţă bogată în Europa. Este absolvent al California State University şi a jucat în NBA Summer League pentru Los Angeles Lakers. Ulterior şi-a început cariera profesionistă în Serbia, la Košarkaški klub Radnički.

De-a lungul carierei, Seeley a mai îmbrăcat maioul grupărilor Medi Bayreuth (Germania), Manresa (Spania), Beşiktaş Istanbul (Turcia), Maccabi Tel Aviv (Israel), Gran Canaria (Spania), Rytas Vilnius (Lituania), Casademont Zaragoza (Spania), Bayern Munchen (Germania), Buducnost Podgorica (Muntenegru), Gravelines Dunkerque (Franţa).

Ultima stagiune l-a găsit pe american la Bayern Munchen, totalizând de-a lungul carierei 65 de partide în Euroligă, cu medii de 7.4 puncte, 2.1 pase decisive şi 1.5 recuperări.

El a participat în cea mai importantă competiţie europeană alături de Maccabi Tel Aviv şi Bayern Munchen. Totodată, la echipa bavareză a colaborat cu renumitul antrenor Andrea Trinchieri.

Pe de altă parte, D.J. a bifat până acum 84 de meciuri în EuroCup, cu statistici de 10.5 puncte, 2.3 pase decisive şi 2.1 recuperări. De menţionat faptul că în palmaresul lui Seeley se regăsesc două titluri în Muntenegru şi Lituania, alături de două Cupe cucerite în Israel şi Muntenegru. 

În această vară, U BT Cluj i-a mai transferat pe Mihai Măciucă, Mareks Mejeris şi Bryce Jones.

În viitorul sezon, campioana României va evolua şi în grupele EuroCup, a doua competiţie valorică a continentului, după Euroligă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.