Campioana en-titre U Banca Transilvania Cluj a învins, vineri, vicecampioana CSM Oradea, în primul meci din grupa B a Cupei României, contând pentru turul inaugural al competiţiei. Meciul a reprezentat şi reeditarea finalei din sezonul trecut al competiţiei, dar şi al Ligii Naţionale. Din grupa B mai face parte Dinamo Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

U BT Cluj s-a impus cu scorul de 87-67 (41-37), iar principalii marcatori ai partidei au fost Seeley 18 puncte, Jones 14, pentru U, respectiv Neal 21, Tarolis 13, pentru CSM Oradea.

Cele două formaţii s-au duelat în sezonul 2022-2023 atât în finala Cupei României, cât şi în cea a Ligii Naţionale, iar acum au fost repartizate în aceeaşi grupă.

Vicecampioana găzduieşte meciurile din grupa B, din care mai face parte Dinamo Bucureşti. Sâmbătă se va juca meciul dintre Dinamo Bucureşti – U BT Cluj, iar duminică cel dintre CSM Oradea – Dinamo Bucureşti.

Cupa României se desfăşoară în primul tur sub forma a şase turnee, cu prima clasată calificată direct în Final 8. Alte două echipe de pe locul 2, cu cea mai bună linie de clasament, vor ajunge şi ele la turneul final.

Celelalte grupe au următoarea componenţă:

Grupa A (la Piteşti): Rapid Bucureşti, CSM Târgu Jiu, FC Argeş;

Grupa C (Tg. Mureş): CSM Focşani, CSM Târgu Mureş, CSM Galaţi;

Grupa D (Craiova): SCM Timişoara, SCMU Craiova, Petrolul Ploieşti;

Grupa E (Braşov): CSO Voluntari, Laguna Bucureşti, Corona Braşov;

Grupa F (Constanţa): CSU Sibiu, CSM Constanţa, CS Vâlcea 1924.

Turneul Final 8 va avea loc între 13-17 februarie 2024, iar în 18 februarie va avea loc All Star Game.

Deţinătoarea trofeului este campioana U Banca Transilvania Cluj, care a cucerit trofeul pentru a şasea oară în 2023.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.