Echipa de baschet masculin CSO Voluntari a învins marţi, în deplasare, formaţia estoniană KK Keila, scor 82-53 (30-25), în al doilea meci din grupa B a European North Basketball League (ENBL).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Principalii marcatori ai partidei au fost Krestinin 13 puncte, Zunda 12, pentru gazde, respectiv Feazell 17, Shumate 15, pentru CSO Voluntari.

În primul meci din grupa B, CSO Voluntari a pierdut, în deplasare, cu lituanieii de la BC Siauliai, scor 77-85.

Din grupa B mai fac parte echipele Basket Brno, Zielona Gora, Liege Basket, Newcastle Eagles şi Valmiera, iar organizatorii au programat meciuri într-o singură manşă, pentru a evita cheltuielile mai mari ale cluburilor.

CSO Voluntari este prima formaţie din România care joacă în ENBL, după ce în stagiunea trecută a evoluat în FIBA Europe Cup.

În continuare, CSO Voluntari va avea programul: Basket Brno - CSO Voluntari (8 noiembrie, 18.00), CSO Voluntari - Liege Basket (15 noiembrie, 18.00).

La start se află 16 echipe, împărţite în două grupe, iar primele patru clasate în fiecare se vor califica în faza play-off, în care se va juca încrucişat (locurile 1-4 şi locurile 2-3), tur-retur, între 1 februarie – 20 martie 2024.

Turneul Final Four va avea loc în 9-10 aprilie 2024.

În 2023, trofeul a fost câştigat de formaţia poloneză BM Stal Ostrów.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.