Campioana U BT Cluj va întâlni formaţia lituaniană BC Wolves Vilnius, în deplasare şi în manşă unică, în meci contând pentru optimile de finală ale BKT EuroCup, al căror program a fost anunţat de organizatori. Meciul va avea loc în 4 martie, de la ora 19.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit BKT EuroCup, programul optimilor de finală este: 4 martie, ora 19.00 - BC Wolves Vilnius – U BT Cluj; 5 martie - Turk Telekom – Buducnost (18.30), Cedevita Olimpija Ljubljana – Beşiktaş (20.30), Dreamland Gran Canaria - Umana Reyer Veneţia (22.00).

Câştigătoarele din optimi se califică în sferturile de finală, fază în care vor întâlni, în 11-12 martie, echipele calificate direct, în ordine şi în deplasare, Valencia Basket, Hapoel Tel Aviv, Bahceşehir Koleji şi Hapoel Ierusalim.

Evenimente

26 mai - Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie - Perspectivele macroeconomice și fiscale ale României

U BT Cluj a întâlnit Valencia Basket în grupa B, fiind învinsă în ambele partide (96-105, 80-108).

U BT Cluj a încheiat pe locul 5 în grupa B, cu un bilanţ de 10 victorii şi 8 eşecuri, în urma rezultatelor: 86-93 şi 96-103 cu Cedevita Olimpija Ljubljana, 73-84 89-86 cu JL Bourg, 96-105 şi 80-108 cu Valencia Basket, 103-67 şi 104-83 cu Towers Hamburg, 81-73 şi 79-91 cu Hapoel Ierusalim, 86-78 şi 88-77 cu Umana Reyer Veneţia, 80-99 şi 94-81 cu Turk Telekom Ankara, 100-93 şi 91-92 cu Lietkabelis Panevezys, 87-79 şi 89-74 cu Aris Salonic.

În lotul antrenat de Mihai Silvăşan a revenit în meci din Liga Naţională, sâmbătă, căpitanul Patrick Richard, indisponibil după ce în 23 octombrie suferea o fractură dublă la antebraţ în meciul cu Hapoel Ierusalim şi a fost operat.

Câştigătoarele din sferturi vor evolua în semifinale, în sistemul ”cel mai bun din trei meciuri”, în 25 martie, 28 martie, 2 aprilie. Şi finala se va juca tot în trei partide.

În 2024, Paris Basketball a câştigat trofeul BKT EuroCup, competiţie în care campioana U BT Cluj a ajuns în premieră până în faza sferturilor de finală, în care a cedat în faţa London Lions, în manşă unică, cu 91-79.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.