Echipa Rapid Bucureşti a fost repartizată direct în faza grupelor FIBA EuroCup, iar Universitatea Cluj va intra din preliminarii, potrivit anunţului de miercuri al FIBA Europe.
La startul sezonului 2025-2026 se vor afla 49 de echipe, dintre care 42 au asigurat locul în sezonul regulat, inclusiv cinci care vor pierde în preliminariile Euroligii. Între aceste 42 de echipe se află şi Rapid Bucureşti.
Alte şase locuri sunt rezervate câştigătoarelor din preliminariile EuroCup, iar pentru un loc va lupta şi Universitatea Cluj, care va fi cap de serie la tragerea la sorţi. Meciurile din preliminarii vor avea loc tur-retur, în 18 şi 25 septembrie.
Tragerea la sorţi a meciurilor din preliminarii, precum şi a grupelor va avea loc în 23 iulie, la Munchen.
Deţinătoarea trofeului este formaţia franceză Villeneuve d'Ascq LM.
În cupele europene feminine, România va mai fi reprezentată şi de campioana Sepsi Sfântu Gheorghe, în preliminariile Euroligii. În cazul în care nu se califică în grupe, campioana României va avea drept de joc direct în grupele EuroCup.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.