Înotătorul în ape deschise Avram Iancu a anunţat că în această vară vrea să realizeze “ultimul dans” al înotului transcontinental: parcurgerea integrală a Europei pe celebra rută navigabilă Rin–Main–Dunăre, de la Marea Nordului la Marea Neagră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În 2017, Avram Iancu a înotat toată Dunărea în 89 de zile (2.860 km), celebrând 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Înotul a fost documentat şi ratificat de World Open Water Swimming Association.

De asemenea, în 2023 a înotat tot Rinul, din Konstanz, în 48 de zile, pentru integrarea României în Spaţiul Schengen.
A parcurs 1.032 km, înot documentat şi ratificat de World Open Water Swimming Federation.

“Etapa finală: vara 2025

Dacă Dumnezeu îngăduie şi dacă mă mai ţin puterile, îmi propun să înot cei aproximativ 530 km ai canalului care leagă Rinul de Dunăre, traversând râul Main.

Startul:

29 iunie 2025, ora 10:00, de la ecluza Hilpoltstein.
Voi înota iniţial în aval spre Mainz (spre Rin), apoi voi reveni terestru la aceeaşi ecluză şi voi continua în aval spre Dunăre.

În total, îmi propun:  ~40 de zile de înot, 6–8 ore pe zi, 10–20 km/zi

Astfel, aş putea deveni primul om din lume care traversează înot un continent, pe o rută fluvială, de la o mare la alta”, a explicat înotătorul.

Avram Iancu lansează o invitaţie deschisă la start şi pe parcursul întregii acţiuni preşedintelui Nicuşor Dan şi altor oficialităţi.

“Oficialităţi invitate:

Excelenţa Sa, domnul Nicuşor Dan, preşedintele României

Excelenţă, sunteţi cel mai mare reprezentant al României în lume.

Invitaţie specială, sub formă de ecuaţie:

1 + 0 = 1
1 + 1 = 2
Unde 2 > 1 => Împreună suntem mai puternici!

• Prim-ministrul României, Ilie Bolojan
• Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu
• Ambasadorul României în Germania
• Consulii generali şi toate misiunile diplomatice româneşti, mai ales cei care au lucrat efectiv la obţinerea autorizaţiei de înot (mulţumire)
• Toţi europarlamentarii români care cred într-o Europă unită
• Preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor
• Prefectul judeţului Hunedoara, Constantin Fulga
• Administratorul public al judeţului Hunedoara, Costel Avram
• Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi

Dacă invitaţia vă ia prin surprindere şi timpul este „prea scurt” pentru a fi prezenţi la start – nu-i nimic.
Înotul durează 40 de zile. Sunteţi bineveniţi oricând, inclusiv la FINISH”.


viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.