Fred Kerley, de două ori medaliat olimpic la 100 de metri, a fost reţinut şi nu va participa la prima ediţie a Grand Slam Track din Miami, care va avea loc în acest weekend, au anunţat vineri organizatorii circuitului, potrivit Reuters.
Kerley, care a câştigat medalia de bronz în finala probei de 100 m la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 şi medalia de argint la aceeaşi probă la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020, urma să concureze în proba de 100 m sâmbătă şi în proba de 200 m duminică.
„Fred Kerley a fost reţinut aseară. Cazul este în curs de investigare, iar toate întrebările trebuie adresate Biroului Şerifului din Broward County”, a precizat Grand Slam Track într-un comunicat. "Fred nu va concura în acest weekend. Nu avem alte comentarii în acest moment".
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Potrivit relatărilor mass-media, Kerley, în vârstă de 29 de ani, campion mondial la 100 m în 2022, a fost acuzat de agresiune fizică în urma unei altercaţii la hotelul în care era cazat, iar data eliberării sale nu a fost stabilită.
Grand Slam Track, care va organiza patru competiţii în 2025, a fost creat de Michael Johnson, de patru ori medaliat cu aur olimpic.
Circuitul reprezintă o provocare directă pentru Diamond League, care de mult timp este etalonul mondial al acestui sport şi organizează 15 competiţii pe an în oraşe din Xiamen până la Zurich.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.