Federaţia Română de Atletism a anunţat componenţa delegaţiei României, la Campionatele Europene de sală, programate între 2-5 martie, la Istanbul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit FR Atletism, din delegaţia României fac parte 14 sportivi, 7 fete şi 7 băieţi, după cum urmează:

Feminin - Cristina Bălan (800 metri), Claudia Bobocea (1.500 m), Lenuţa Simiuc (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Alina Rotaru (săritura în lungime), Florentina Iuşco (săritura în lungime), Andreea Taloş (triplusalt);

Masculin - Mihai Sorin Dringo (400 m), Robert Parge (400 m), Cristian Voicu (800 m), Alin Ionuţ Anton (60 m garduri), Gabriel Bitan (săritura în lungime), Răzvan Grecu (triplusalt) şi Andrei Rareş Toader (aruncarea greutăţii).

Tricolorii au plecat spre Istanbul în cursul zilei de marţi, iar delegaţia este condusă de Oana Pantelimon.

La Campionatele Europene din Turcia s-au înscris aproape 600 de atleţi din 47 de ţări.

România nu a mai obţinut medalii la CE de sală din 2015, când Marian Oprea (triplusalt) şi Floretina Marincu (săritura în lungime) au cucerit medaliile de bronz.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.