Tehnicianul formaţiei AS Monaco, Leonardo Jardim, şi-a scos elevii la un antrenament pe Westfalenstadion (Signal Iduna Park), după ce meciul cu Borussia Dortmund a fost amânat, din cauza unor explozii în apropierea autocarului echipei germane, informează lequipe.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Meciul Borussia Dortmund - AS Monaco a fost amânat pentru miercuri, după ce trei explozii ale unor încărcături artizanale au avariat autocarul echipei germane, aflat în drum spre stadion. Partida urma să aibă loc în această seară, de la ora 21.45, dar se va disputa miercuri de la ora 19.45, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor.

Exploziile au avut loc cu o oră înainte de începerea întâlnirii. Jucătorii liderului campionatul Franţei ajunseseră la stadion, astfel că tehnicianul portughez a decis să facă o şedinţă de pregătire chiar pe Signal Iduna Park.

În incidentul petrecut la zece kilometri de arena din Dortmund a fost rănit uşor doar spaniolul Marc Bartra.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.