Aproape 30 de ruşi vor să participe la Mondialele de înot de la Budapesta sub drapel neutru

Aproape 30 de ruşi vor să participe la Mondialele de înot de la Budapesta sub drapel neutru

Aproape 30 de înotători ruşi au solicitat permisiunea de a concura sub drapel neutru la Campionatele Mondiale de înot în bazin scurt de luna viitoare, de la Budapesta, a anunţat sâmbătă un oficial, potrivit AFP.

Toţi trebuie să depună documente pentru a obţine o viză, înotătorii sunt în proces de obţinere a statutului de sportiv neutru”, a declarat Vladimir Salnikov, vicepreşedinte al Federaţiei Ruse de Nataţie, pentru agenţia de presă RIA Novosti.

Sportivilor din Rusia şi din Belarus li s-a interzis să concureze sub culorile ţărilor lor de când Rusia a lansat o ofensivă în Ucraina în februarie 2022.

World Aquatics, federaţia internaţională de înot, a relaxat recent regulile pentru concurenţii neutri, permiţându-le să ia parte la anumite probe pe echipe.

Sper că toate aceste măsuri le vor permite să concureze la Mondiale”, a adăugat Vladimir Salnikov.

Rusia organizează în prezent un campionat naţional de înot la Sankt Petersburg, ca etapă de calificare pentru Campionatele Mondiale de la Budapesta, programate în perioada 10-15 decembrie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră