Atacantul Andrei Cristea, despărţit recent de clubul Politehncia Iaşi, va evolua la nou-promovata în prima ligă CS Mioveni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El a postat pe Facebook o imagine în tricoul echipei argeşene, alături de alţi doi nou-veniţi la Mioveni, Adrian Scarlatache şi Ionuţ Balaur.

Aceştia din urmă au debutat în amicalul pe care CS Mioveni l-a pierdut, miercuri, scor 0-1, la Braşov, cu Farul Constanţa (gol Artean '5).

Poli Iaşi a anunţat, miercuri, despărţirea de atacantul Andrei Cristea.

"Am respectat dorinţa lui Andrei de a mai juca fotbal în prima ligă. El rămâne un reper în istoria recentă a fotbalului ieşean şi va avea, oricând, uşa deschisă la clubul din Copou. Îi dorim mult succes în noul sezon!", a declarat Florin Briaur, managerul general al CSM Politehnica Iaşi.

Andrei Cristea a evoluat de peste 200 de ori în tricoul Politehnicii. Pentru echipa din Copou a marcat 66 de goluri în meciurile oficiale. Atacantul originar din Bacău are peste 400 de jocuri în prima ligă din România.

În vârstă de 37 de ani, el a mai evolua în carieră, printre alte echipe, la Steaua, Poli Timişoara, Dinamo, Karlsruher, FC Braşov şi Universitatea Craiova.

Poli Iaşi a retrogradat în Liga a II-a la finalul sezonului trecut.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.