Fostul fundaş central Andrei Cordoş este noul manager general al clubului Universitatea Cluj, a anunţat, miercuri, gruparea din Liga a II-a.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cariera de jucător a lui Andrei Cordoş a fost un fotbalist crescut la centrul de copii şi juniori al clubului clujean. În sezonul 2006/2007, el a îmbrăcat pentru prima dată tricoul echipei mari, la vârsta de 18 ani, debutând într-un meci câştigat de clujeni cu 6-0 pe terenul celor de la Bihorul Beiuş. În acea stagiune, Andrei a avut o contribuţie importantă la promovarea echipei în Liga 1, fiind om de bază cu 23 de prezenţe şi un gol marcat.

A evoluat timp de patru ani pentru ”U”, perioadă în care a fost convocat la naţionala de tineret a României. În 2009, fundaşul clujean pleca de pe "Ion Moina" şi semna în Italia, cu Frosinone.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Andrei a revenit la ”U” în 2017 şi a pus umărul la promovarea echipei din al treilea eşalon în liga secundă. În total, acesta a strâns 120 de meciuri în alb şi negru, marcând de şase ori.

În cariera de fotbalist, el a mai jucat la FCM Târgu Mureş, FC Vaslui, Dinamo, FC Botoşani, Pandurii Târgu Jiu şi Luceafărul Oradea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.