Mijlocaşul Alexandru Ioniţă II a revenit la clubul ce l-a crescut, acesta semnând un contract pe trei ani cu Rapid Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alex a debutat la Rapid pe 21.05.2011, într-un meci cu FC Braşov, din Giuleşti, câştigat cu 1-0, şi a jucat pentru clubul nostru până în 2013.

„Am jucat de la 6 ani la Rapid, pentru Rapid m-am apucat de fotbal, tatăl meu e rapidist şi mi-am dorit foarte mult să joc pentru Rapid. A fost o perioadă foarte frumoasă, asta mi-am dorit şi totul a venit de la sine. Sper să facem o figură foarte bună şi de la anul să ne propunem obiective măreţe. Suporterii să aibă încredere în echipă, să ne susţină la fiecare meci, ca şi până acum”, a spus Ioniţă pentru fcrapid.ro.

În vârstă de 26 de ani, Alex a jucat ultima dată pentru Rapid la finalul lui 2013, acesta transferându-se atunci la Astra Giurgiu, formaţie la care a obţinut titlul de campion, în 2016. Ulterior, cel poreclit Bulgaru, a fost achiziţionat de CFR Cluj, cu care a câştigat alte două trofee de campion al României.

Clujenii l-au împrumutat la CSU Craiova şi Astra Giurgiu în sezonul 2019/2020, iar în ultima stagiune a evoluat în două partide pentru giurgiuveni.

Ioniţă II a evoluat un meci pentru echipa naţională mare a României, în 2017, într-un joc amical împotriva Kazahstanului (3-1)., informează site-ul oficial al giuleştenilor.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.