Cagliari a oficializat, marţi, numirea lui Alessandro Agostini la conducerea tehnică a echipei la care evoluează şi mijlocaşul Răzvan Marin, în locul lui Walter Mazzari, demis luni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În vârstă de 42 de ani, Agostini, fost jucător la Cagliari, cu 298 de meciuri în nouă sezoane, a fost până acum antrenorul echipei Primavera.

El este la prima experienţă ca principal în Serie A şi are dificila misiune de a salva formaţia de la retrogradare în ultimele trei etape din acest sezon.

Mazzari, 60 de ani, era antrenorul formaţiei Cagliari din septembrie 2021, când l-a înlocuit pe Leonardo Semplici.

Sâmbătă, Cagliari a fost învinsă, acasă, cu 2-1, de Verona, în etapa a XXXV-a a Serie A.

De altfel, echipa a pierdut şapte din ultimele opt meciuri jucate şi este în pericol de retrogradare. Cagliari ocupă locul 17, ultimul de menţinere, cu 38 de puncte din 35 de meciuri, la două puncte de Salernitana, de pe locul 18, retrogradabil, care are şi un meci mai puţin.

Echipa insulară va evolua la Salerno chiar etapa viitoare, duminică, de la ora 19.00.

Mazzari a mai antrenat, printre altele, formaţiile Sampdoria, Napoli, Inter Milano, Watford şi Torino.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.