Akos Vanek, fost câştigător al Cupei Mondiale la triathlon, s-a reprofilat şi în această perioadă lucrează ca paramedic la Budapesta, el ducând cu ambulanţa la spital pacienţi cu coronavirus, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vanek, care s-a impus la CM de triathlon în 2014, a declarat că a renunţat la cariera sportivă după ce a avut “o chemare de la Dumnezeu” să lucreze pe o ambulanţă. El s-a alăturat serviciilor de urgenţă în noiembrie 2019. Acum munceşte zi şi noapte purtând îmbrăcăminte de protecţie şi mască, făcând teste pentru coronavirus şi resuscitând oameni.

Până duminică, Ungaria a înregistrat 1.410 cazuri de infectare şi 99 de decese.

Botezul lui Vanel în Biserica Catolică a fost programat să aibă loc de Paşte, dar situaţia s-a complicat după ce din cauza pandemiei bisericile s-au închis. Biserica franciscană Pasaret a solicitat permisiunea ca fostul sportiv să fie botezat în biserica goală, sâmbătă seară, în prezenţa a doar câţiva călugări franciscani.

“Prietenul meu, un preot protestant, a preluat tura de noapte pe ambulanţă în locul meu, pentru ca eu să vin să fiu botezat”, a declarat Vanek.

El a precizat că sportul l-a învăţat ce înseamnă perseverenţa, modestia şi respectul.

Biserica din Budapesta a precizat, într-un comunicat, că botezul special se încadrează în mesajele Papei Francisc din perioada Paştelui.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.