Tehnicianul echipei Rapid, Adrian Mutu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa începe play-off-ul Superligii cu o confruntare care este cea mai dificilă, cu CFR Cluj. El a menţionat însă că Rapid are încredere în forţele proprii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Începem play-off-ul foarte greu, cu o echipă care are prima şansă la titlu, care a dominat campionatul în ultimii cinci ani. Dar avem încredere în forţele proprii şi sperăm să ne facem jocul. O să fie un meci spectaculos, un meci între două echipe cu jucători cu mare experienţă. Va fi un meci de detalii şi sper ca aceste detalii să fie de partea noastră. Sper să ne luptăm în play-off pentru un loc de cupe europene. Noi jucăm orice meci la victorie, pentru noi şi pentru ceea ce vrem să obţinem. Începem cel mai greu probabil. Mai greu decât atât nu putea să înceapă play-off-ul. Şi în deplasare. Cred că este cel mai spectaculos şi mai greu play-off. Va fi foarte strâns”, a spus Mutu.

El a precizat că nu a fost ok ce s-a întâmplat la meciul din deplasare cu Farul, la care suporterii rapidişti nu au intrat pentru că locurile alocate ar fi fost prea puţine.

“Ceea ce s-a întâmplat la Constanţa nu e ok. Am văzut o tribună întragă cu galeriile altor echipe. Puteau să fie mult mai expliciţi, mult mai clari în comunicarea cu suporterii noştri şi să trateze Rapidul aşa cum merită. Rapidul nu o să vină niciodată cu 200 de suporteri. De la 1000 în sus poţi să iei tot timpul în considerare. Probabil ar fi fost bine să fie lăsaţi suporterii noştri în stadion”, a afirmat tehnicianul.

FC Rapid va întâlni echipa CFR Cluj, duminică, în deplasare, de la ora 19.00, în prima etapă a play-off-ului Superligii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.