FC Rapid a anunţat, sâmbătă, că tehnicianul Adrian Mutu a fost operat de apendicită.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Adrian Mutu a fost operat cu succes şi îi va susţine pe băieţi de pe patul de spital! Antrenorul nostru a suferit o intervenţie chirurgicală, în urma unei crize de apendicită acută. Îi mulţumim domnului doctor Oprescu Constantin şi tuturor celor care l-au îngrijit la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală! Multă sănătate, Mister! Recuperare uşoară şi te aşteptăm cât mai rapid alături de noi!”, este mesajul de pe Facebook al FC Rapid.

După câteva ore, Rapid a postat o fotografie în care apare antrenorul pe patul de spital cu mesajul: "Totul este bine".

FC Rapid joacă în această seară, de la ora 21.30, în deplasare, cu U Craiova 1948, în etapa a zecea a Superligii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.