Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, luni, după discuţiile cu reprezentanţii SANITAS privind nemulţumirile personalului TESA din sănătate, care reclamă diferenţele mari din sistemul de salarizare, că înţelege nevoia sistemului sanitar de a-şi remunera corect şi personalul TESA şi speră să fie găsite soluţii cât mai curând posibil, dar trebuie avut în vedere că în momentul acesta există un efort bugetar semnificativ pentru sănătate. El a mai spus că se va face o analiză bugetară în sistem, iar în octombrie s-ar putea face o rectificare bugetară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Sănătăţii a apreciat că la întâlnirea cu reprezentanţii Federaţiei SANITAS au fost făcute câteva propuneri importante pentru sistemul sanitar.

“Există categorii profesionale care nu au beneficiat de pe urma acestor măsuri. Avem o înţelegere comună că asta trebuie să fie o prioritate pentru sistemul sanitar şi pentru Guvern. Cu siguranţă înţelegem cu toţii atât contrângerile de care trebuie să ţinem cont, cât şi nevoia sistemului sanitar de a-şi remunera cum trebuie şi aceste categorii de personal. Vorbim despre asistentele medicale, vorbim despre personalul TESA, vorbim despre personalul din sănătate publică”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Voiculescu a mai spus că în lunile următoare această situaţie va fi analizată, iar în 15 septembrie ar putea participa la Consiliul Naţional al SANITAS, la care a fost invitat.

“Sper să putem să găsim soluţii cât mai curând posibil, dar trebuie să avem în vedere că în momentul acesta există un efort bugetar semnficativ pentru sănătate. Vom analiza mai întâi în curtea noastră, în domeniul sanitar cu bugetele pe care le avem la dispoziţie. Dincolo de asta, vom avea o rectificare probabil în luna octombrie.”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Federaţia SANITAS a precizat, după discuţiile avute cu Vald Voiculescu, că acesta a preluat toate nemulţumirile lor şi că, în încercarea de a le atenua, s-a declarat total de acord cu solicitările sindicaliştilot, însă a reiterat constrângerile bugetare.

“Reprezentanţii Federaţiei SANITAS l-au informat pe ministrul Sănătăţii că membrii noştri de sindicat nu mai au răbdare şi nici nu consideră că ei sunt cei care trebuie să echilibreze bugetul în aşa măsură încât să poată elimina inechităţile salariale. Am solicitat ministrului Voiculescu să îşi facă absolut toate calculele necesare pentru ca în 15 septembrie a.c. să poată prezenta în faţa membrilor Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS, posibile soluţii viabile pentru rezolvarea inechităţilor create de O.U.G. nr. 20 şi nr.43/2016”, a precizat conducerea SANITAS.

Federaţia Sanitas a anunţat că a convocat, luni, o şedinţă de urgenţă a Biroului Executiv pentru a stabili planul de acţiune, "care va culmina cu greva generală", ca urmare a publicării Ordonanţei privind salarizarea, care nu ar rezolva nedreptăţile din sănătate.

Reprezentanţii sindicaliştilor precizează că, în săptămâna 8-14 august, au purtat, în două runde, discuţii cu miniştrii Sănătăţii şi Muncii, referitor la posibilităţile de rezolvare a nedreptăţilor generate de OUG 20/2016.

"Negocierile au fost de multe ori foarte aprinse, iar membrii Biroului Executiv prezenţi au fost asiguraţi, cu discursuri elaborate şi calcule iscusite că, spre exemplu, situaţia TESA din sănătate nu se poate rezolva printr-o nouă OUG. Descoperim cu stupoare, la publicarea OUG 43/2016 că ceea ce nu este posibil pentru anumite categorii de salariaţi este posibil pentru altele. Descoperim că salariaţii din ministere sunt consideraţi a fi o categorie net superioară tuturor celorlalţi salariaţi şi că pentru ei orice este posibil, mai ales atunci când e necesară fidelizarea lor în pragul unor alegeri generale gestionate pentru prima dată în România democratică de o «administraţie centrală apolitică»", arată sindicaliştii.

Ei mai spun că au fost dezamăgiţi de "lipsa de bună-credinţă şi onestitate" a celor cu care au negociat, precizând că vor propune conducerii Sanitas un plan de acţiuni sindicale care va culmina cu greva generală.

"Constatăm cu profundă dezamăgire lipsa de bună-credinţă şi onestitate a celor cu care am negociat, ba mai mult, constatăm lipsa de respect a acestora faţă de salariaţii care deservesc instituţiile pe care le au în subordine. În această situaţie, vom propune organelor noastre de conducere un plan ferm de acţiuni sindicale care va culmina cu greva generală într-un sistem sanitar public şi aşa extrem de bulversat şi unul de asistenţă socială aflat aproape în colaps", mai arată reprezentanţii Sanitas.

Ei spun că îşi cer scuze anticipat pacienţilor şi că au obosit să creadă în buna-credinţă a decidenţilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.