Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a anunţat, miercuri, că au fost plătite două miliarde de lei pentru acoperirea, de către Guvern, a 41,5% din costul salarial al unei persoane care fost în şomaj tehnic şi care a revenit în activitate. 600.000 de persoane au beneficiat de această măsură, cele mai multe solicitări fiind din Bucureşti, Prahova, Sibiu şi Suceava.
Violeta Alexandru a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că există cereri incomplete depuse de cei care doresc să beneficieze de această măsură şi a cerut angajatorilor să completeze solicitările pentru ca banii să ajungă la oameni.
“E vorba despre o măsură aşteptată de mediul privat, extrem de utilă din câte mi-au relatat, e vorba despre acoperirea unui procent de 41,5% din costul salarial şi pentru că ştiu că este o măsură utilă pentru mediul de afaceri, am dorit să rog pe cei care nu şi-au completat actele pentru că avem destul de multe situaţii, sunt 7.800 de persoane pentru care peste 750 de angajatori au făcut cereri, dar aceste cereri sunt incomplete. Dorinţa mea este ca sprijinul Guvernului să ajungă la fiecare dintre aceşti salariaţi şi îi rog pe angajatori să îşi completeze actele, am cerut Agenţilor Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă să lucreze cu fiecare angajator, am verificat personal şi s-au trimis cel puţin două, trei adrese pentru ei ca să-şi completeze aceste acte. Mi se pare important să folosim aceste fonduri pentru cât mai mulţi români care au nevoie de ele şi ca atare fac şi acum un apel pentru angajatori să intre în legătură cu AJOFM să îşi completeze solicitările mai ales că ele nu sunt aşa de complicate, nici procedura de depunere şi nici documentele în sine nu sunt complicat de organizat şi fac un apel la dânşii să facă acest lucru ca banii ca să ajungă la oameni”, a declarat Violeta Alexandru.
Ea precizat că până în prezent au fost plătite două miliarde de lei pentru această măsură.
“Până în acest moment am plătit două miliarde de lei pentru această măsură, fondurile ajungând pentru acoperirea costului salarial pentru aproximativ 600.000 de persoane. Cele mai multe solicitări pentru această măsură au venit din Bucureşti, din judeţul Prahova şi din judeţele Sibiu şi Suceava”, a explicat Violeta Alexandru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.