Peste 5.400 de pacienţi din trei comune ale judeţului Vaslui sunt fără medic de familie de mai multe luni, fără ca autorităţile sanitare să găsească vreo soluţie. În aceste condiţii, bolnavii nu au de unde să obţină o reţetă compensată, iar pentru un simplu consult trebuie să parcurgă zeci de kilometri cu autobuzul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Situaţie disperată pentru locuitorii din mai multe comune ale judeţului Vaslui, acolo unde medicii de familie au plecat de mai multe luni sau urmează să-şi încheie activitatea în perioada imediat următoare.

Astfel, 1.732 de locuitori din Pochidia nu au medic de familie de mai bine de doi ani, iar alţi 2.126 de pacienţi din comuna Coroieşti au rămas fără asistenţă medicală primară de la sfârşitul anului trecut. O situaţie similară se înregistrează şi la Arsura, comună în care medicul de familie şi-a abandonat lista de 1.619 persoane.

”Într-adevăr, toţi aceşti oameni sunt ai nimănui. Pacienţii din liste au, însă, posibilitatea să se înscrie pe listele altor medici de familie, ce-i drept nu în comuna lor. Din păcate, există acea hotărâre a Colegiului Medicilor care interzice înfiinţarea unor puncte de lucru la o distanţă mai mare de 15 kilometri faţă de cabinetul unde îşi desfăşoară activitatea curentă. Poate ar fi existat medici care ar fi dorit să-şi deschidă puncte de lucru în aceste comune, ceea ce nu se poate”, a declarat, joi, pentru News.ro directorul Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui, Mihaela Vlada.

Toate cele trei comune fără medic de familie sunt la cel puţin 20 de kilometri de cel mai apropiat oraş, distanţă pe care pacienţii trebuie să o parcurgă acum cu autobuzul pentru a beneficia de un consult medical.

De asemenea, şi locuitorii din Vutcani şi Găgeşti sunt privaţi de serviciile medicale primare, în condiţiile în care medicii de familie de acolo sunt în concediu de odihnă. Ulterior, aşa după cum au anunţat deja, vor renunţa la cabinetele din cele două comune şi vor pleca să profeseze în străinătate.

Reprezentanţii DSP susţin că au fost făcute demersurile necesare la toate centrele universitare din ţară pentru a face repartiţii de medici de familie în comunele deficitare din acest punct de vedere. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.