Campania de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 a început şi la Buzău luni dimineaţă, primul medic vaccinat fiind chiar şeful Secţiei de Boli Infecţioase Buzău, medicul Bogdan Cristian Micu, cel care a tratat mii de buzoieni de la debutul pandemiei, reuşind să nu se infecteze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Micu s-a vaccinat la centrul amenajat la Spitalul Judeţean Buzău, luni dimineaţă, fiind urmat de medicul nefrolog Iulian Coliof, primul medic al SJU Buzău care a fost infectat cu Covid-19 în luna mai a anului 2020.

„Din martie aştept acest moment al vaccinării . Bănuiesc că şi majoritatea colegilor mei la fel, îl aşteaptă demult. Vaccinarea reprezintă, împreună cu celelalte scheme terapeutice, probabil rezolvarea acestei pandemii şi ce m-a determinat să mă vaccinez este severitatea cazurilor pe care le-am văzut în Secţia de Boli Infecţioase, atât la persoanele cu comorbidităţi şi în vârstă , cât şi la cei fără comorbidităţi, persoane tinere. Au fost multe cazuri severe la persoane tinere . Fiecare caz ne afectează, dar cele la persoanele tinere, la care nu te aşteptai, boala se poate transforma dintr-o formă uşoară într-o formă severă şi ne afectează mult mai mult. Recomandarea fermă este pentru vaccinare, atât pentru cadrele medicale, cât şi pentru populaţia generală pentru că aceasta este varianta cea mai bună şi probabil rezolvarea acestei probleme globale care o reprezintă infecţia cu SARS-CoV-2. Nu am trecut prin boală. De-asta am aşteptat momentul vaccinării şi precauţiile au fost mai mult decât excesive", a spus medicul Bogdan Micu.

FOTO: Ciprian Sterian
FOTO: Ciprian Sterian

La centrul de vaccinare amenajat la Spitalul Judeţean Buzău s-au înscris 341 de cadre medicale, iar zilnic se pot vaccina 50 de persoane. Pe lângă centrul de vaccinare de la Spitalul Judeţean, mai sunt amenajate centre de vaccinare la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, la Spitalul Nehoiu, la Spitalul din comuna Smeeni, Spitalul Săpoca.

Cel de-al doilea medic vaccinat la Buzău a fost medicul Iulian Coliof, primul medic din Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău care a fost infectat cu SARS-CoV-2. După completarea formularelor şi după triajul epidemiologic, medicului i-a fost injectată prima doză a vaccinului. 

„Nu m-a durut deloc. Sunt bine. Este singura cale de a ieşi din situaţia în care am intrat de un an de zile, să ieşim din izolare, din distanţarea socială şi să intrăm în normalitate. Să putem trata toţi pacienţii. Am făcut boala. Am avut o formă uşoară spre medie. Nu am avut dispnee sau probleme de respiraţie. M-am întors imediat la serviciu. Nu am avut oboseală după boală. Toată această perioadă până la vaccinare a fost foarte grea pentru că sunt foarte puţine cadre medicale, mai ales medici, la Buzău. Ne-a fost foarte greu. Eu, fiind singur, a fost nevoie să fie adus un medic din afară să-mi ţină locul in perioada în care am fost bolnav. În continuare sunt singur. Sper să vină ajutoare. Dacă se va debloca situaţia, vor veni şi ajutoare pentru că tinerii sunt speriaţi tocmai de riscul de infectare", a spus medicul Iulian Coliof.

Medicul a mai explicat că în opinia sa vaccinul este sigur, dat fiind că pentru pregătirea acestuia a fost utilizată o tehnologie cunoscută de mai mult timp care a fost doar reorientată pentru producţia vaccinului împotriva SARS-CoV-2.

FOTO: Ciprian Sterian
FOTO: Ciprian Sterian

„Eu am multă încredere în mentorii mei, în domnul doctor Micu care mi-a fost alături în perioada în care am fost infectat şi m-a încurajat, mi-a dat recomandări şi în tehnologia care s-a folosit pentru acest vaccin. Tehnologia era deja folosită pe altă direcţie şi a fost schimbată imediat ţinta vaccinării. Era folosită în domeniul Oncologic. Rapiditatea cu care s-a găsit soluţia este pentru că se ştia deja tehnologia, doar s-a schimbat tiparul" a spus Coliof.

La rândul său  managerul SJU Buzău, Claudiu Damian, a declarat că este un moment istoric şi că este convins că 70-80 la sută din cadre medicale ale celei mai mari unităţi sanitare din Buzău se vor vaccina.

„Este o zi istorică pentru judeţ. S-a întâmplat acest eveniment extraordinar. A ajuns acest vaccin miraculos care sper să scoată lumea din impas şi să putem să ne reluam viaţa de zi cu zi. La SJU Buzău sunt înscrişi 341 de cadre medicale urmând ca tot personalul medical care îşi dă acordul să fie vaccinat. În total avem 1180 de cadre medicale plus până la 1400 personal auxiliar şi de suport. Am sfătuit pe toată lumea să se vaccineze pentru că din punctul nostru de vedere este un lucru bun. Centrul va funcţiona 6 zile pe săptămână de la ora 8.00 la ora 20.00, în două ture, câte 15 minute pentru fiecare pacient, deci aproximativ 50 de pacienţi zilnic, Cred că vom ajunge la aproximativ 70-80 la sută din personal ", a declarat managerul Spitalului Judeţean Buzău Claudiu Damian.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.