Uniunea Salvaţi România (USR) Constanţa solicită ministrului Afacerilor Interne să pună la dispoziţia cadrelor medicale constănţene Hotelul Meridian din Mamaia pentru ca personalul medical să fie cazat separat, urmând ca prin această măsură să fie protejaţi atât medicii şi asistenţii medicali, cât şi familiile acestora.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
USR Constanţa a transmis, luni seara, printr-un comunicat de presă că solicită ministrului Afacerilor Interne să pună Hotelul “Meridian” la dispoziţia cadrelor medicale din Constanţa. 
 
"Cazarea separată a personalului medical reprezintă o măsură esenţială în lupta împotriva răspândirii COVID-19. Astfel, vor fi protejaţi nu doar medicii şi asistenţii medicali, ci şi familiile acestora. Hotelul Meridian aparţine Ministerului Afacerilor Interne, ceea ce face ca decizia de a aloca acest spaţiu personalului medical să poată fi pusă în aplicare rapid şi eficient”, se arată în comunicat.
 
USR Constanţa a mai spus că, fără protejarea oamenilor aflaţi în prima linie a luptei cu pandemia de coronavirus, există riscul ca sistemul de sănătate să intre în colaps.
 
"În ultimele ore numărul cadrelor medicale infectate la Spitalul Judeţean Suceava a crescut la 57. Pentru a nu ajunge în aceeaşi situaţie şi la Constanţa, considerăm că măsura este absolut necesară şi trebuie implementată urgent. Fără protejarea acestor oameni aflaţi în prima linie a luptei cu pandemia, există riscul ca sistemul nostru de sănătate să intre în colaps, cu consecinţe greu de imaginat şi de controlat”, mai precizează sursa citată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.