Zeci de TIR-uri aşteaptă să intre în Portul Constanţa şi unele staţionează şi pe banda de urgenţă a Autostrăzii A4, în zona Agigea. Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (APMC) susţine că această situaţie este cauzată de operatorii portuari care fac aceste programări ale camioanelor. Administraţia Porturilor Maritime a explicat că portul e închis din cauza vântului, iar în aceste condiţii, operatorii portuari care programaseră pentru operaţiuni camioanele cu mărfuri (containere, cereale) nu îşi pot desfăşura activitatea de încărcare-descărcare. Totodată, macaralele folosite pentru acest tip de operaţiuni sunt dotate cu senzori de vânt şi se opresc automat în cazul în care vântul depăşeşte o anumită intensitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - Administraţia Porturilor Maritime Constanţa a transmis, pe pagina sa de Facebook, câteva explicaţii despre situaţia cauzată de aglomerarea camioanelor la intrarea în Portul Constanţa. Astfel, APMC afirmă că deoarece portul este închis din cauza vântului puternic nu pot fi realizate operaţiuni de încărcare-descărcare. 
“Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa precizează că, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, respectiv vânt puternic, Portul Constanţa este închis, începând din data de 25 iulie 2023. Din acest motiv, nu se efectuează operaţiuni de încărcare-descărcare a mărfurilor. Astăzi, 26 iulie 2023, situaţia s-a agravat, deoarece vântul şi-a sporit intensitatea. În aceste condiţii, operatorii portuari care programaseră pentru operaţiuni camioanele cu mărfuri (containere, cereale) nu îşi pot desfăşura activitatea de încărcare-descărcare.
Precizăm faptul că macaralele folosite pentru acest tip de operaţiuni sunt dotate cu senzori de vânt şi se opresc automat în cazul în care vântul depăşeşte o anumită intensitate”, a explicat APMC.
Sursa citată a menţionat că în Portul Constanţa îşi desfăşoară activitatea 38 de operatori portuari privaţi care pot opera inclusiv cereale, dacă situaţia impune, iar dintre aceşti operatori, 13 deţin capacităţi de depozitare (silozuri şi magazii). 
“În ceea ce priveşte cerealele, capacitatea de încărcare într-un interval de 24 de ore este cuprinsă între 3.000 şi 30.000 de tone, în funcţie de dotările tehnice de care dispune operatorul şi de specificul cerealelor (grâu, porumb, floarea soarelui etc), precum şi de tipul operaţiunii (încărcare sau descărcare).
Operatorii de cereale se încadrează într-o medie de 12.000 de tone/24 de ore, în condiţii meteorologice favorabile.
În prezent, sunt acostate la dane, pentru a încărca din Portul Constanţa, 22 de nave (cu o capacitate totală de aproximativ 200.000 de tone), iar în rada portului aşteaptă alte 14 nave. Acestea îşi vor relua operaţiunile de încărcare, imediat ce vremea va permite”, a mai menţionat APMC.
Administraţia Porturilor Maritime a reamintit că a amenajat în zona porţii nr. 7 a portului Constanţa o parcare de 37 de locuri şi în zona porţii nr. 9 o parcare cu o capacitate de 100 de locuri, care a fost realizată în 2022 şi a precizat că împreună cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere urmează să dezvolte noi capacităţi de staţionare a autocamioanelor în afara Portului Constanţa.
“De asemenea, pe infrastructura Portului Constanţa pot staţiona aproximativ 2.500 de autocamioane, dar în situaţii extraordinare, precum cea din aceste zile, capacitatea este depăşită, iar autocamioanele sunt forţate să staţioneze şi pe infrastructura rutieră exterioară portului Constanţa.
Menţionăm că Portul Constanţa este un port de tranzit, iar intrarea şi ieşirea mărfurilor este structurată preponderent pe linii de cale ferată, care sunt majoritatea operaţionale”, se mai arată în comunicatul APMC.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Reprezentanţii Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa au afirmat că de mai multe zile este aglomeraţie de camioane la intrarea în Portul Constanţa, la porţile 9 şi 10.
Camioanele sosesc pe autostradă, până la Agigea, şi pentru că este foarte aglomerat la intrarea în port, unele sunt nevoite să staţioneze pe banda de urgenţă a autostrăzii. 
APMC a mai precizat că au fost făcute întâlniri cu operatorii portuari cărora li s-a transmis să îşi dozeze mai bine cantităţile de marfă pe care le solicită. De asemenea, aceste camioane sunt chemate în port de către operatori, care fac aceste programări.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.