Trei autovehicule au fost implicate într-o coliziune pe DN 6 între municipiul Timişoara şi localitatea Remetea Mare, judeţul Timiş, traficul fiind oprit, informează Centrul Infotrafic din IGPR. În urma accidentului, două persoane necesită asistenţă medicală. În accident au fost implicate un autocar care transporta 52 de persoane, un microbuz de transport marfă şi un autoturism. În urma impactului, trei persoane au fost rănite, fiind transportate la spital. Traficul a fost reluat, precizează Centrul Infrotrafic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - „A fost alertat Detaşamentul 1 de Pompieri Timişoara şi la faţa locului au fost trimise o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de primă intervenţie si comandă,  două echipaje SMURD, dintre care, unul cu medic şi o autospecială pentru transport personal şi victime multiple. La faţa locului sunt alocate trei ambulanţe SAJ, dintre care, una cu medic. În urma evenimentul au fost implicate un autoturism, în care se aflau două persoane, un microbuz de transport marfă, în care se afla doar conducătorul şi un autocar cu 52 persoane”, a transmis ISU Timiş.

Din primele informaţii, potrivit ISU Timiş în urma accidentului au rezultat trei victime, respectiv două din autoturism, prezentând politraumatisme şi o alta din autocar. Toate cele trei victime sunt transportate la spital, în stare conştientă şi cooperantă.

Poliţiştii urmează să stabilească exact cum s-a produs acest accident rutier.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Sursa citată mai spune că este estimată reluarea circulaţiei după ora 20.00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.