Liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi, Laviniu Lăcustă, a declarat că profesorii ieşeni vor fi consultaţi, luni după-amiază, privind prevederile ordonanţei cu salariile din învăţământ şi că abia apoi va fi luată o decizie privind suspendarea acţiunii de protest. Doar 35 la sută dintre membrii USLIP din judeţul Iaşi au optat pentru continuarea grevei generale, aşa că protestul a fost suspendat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE: Doar 35 la sută dintre membrii USLIP din judeţul Iaşi au optat pentru continuarea grevei generale, astfel că şefii sindicatului profesorilor au decis suspendarea grevei în judeţul Iaşi.
 
Au fost consultaţi, luni seară, în total 6.156 de membri de sindicat, iar dintre aceştia 2.064 au optat pentru continuarea grevei, 1.572 s-au pronunţat pentru suspendarea grevei, în timp ce 2.520 nu au avut nici o opţiune.
 
În urma centralizării voturilor, Biroul Executiv USLIP Iaşi a decis suspendarea grevei generale în judeţul Iaşi.
 
ŞTIRE INIŢIALĂ: Laviniu Lăcustă a declarat pentru News.ro că această consultare se va încheia în cursul serii şi că abia apoi va fi luată decizia reîntoarcerii profesorilor la catedră.
 
”Nu noi, liderii, decidem ce facem, ci membrii noştri. Trebuie să îi consultăm în privinţa ordonanţei aprobată azi în Guvern. Dacă 51 la sută dintre membrii optează pentru grevă, atunci Iaşiul rămâne în grevă”, a afirmat liderul sindical Laviniu Lăcustă.
 
Întrebat dacă astfel de consultări au loc şi în alte judeţe, Lăcustă a răspuns: ”Nu ştim şi nici nu e treaba noastră, noi asta facem la Iaşi”.
 
Liderii sindicali din educaţie Simion Hăncescu şi Marius Nistor au prezentat luni, într-o conferinţă de presă, cifre din care rezultă că majoritatea covârşitoare a şefilor de filiale s-au pronunţat în favoarea suspendării grevei. Precizările vin în contextul în care în mai multe judeţe cadrele didactice au declarat că nu au fost consultate sau că nu sunt de acord cu întreruperea protestului. Liderul FSLI Simion Hăncescu a răspuns şi acuzaţiilor de trădare care au fost aduse de liderilor sindicali de către unele cadre didactice.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.