UPDATE - Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, sancţionat cu reducerea salariului cu 10 la sută timp de 6 luni, după ce a fost găsit în conflict de interese/ Anunţul prefectului Paul Finta/ Fritz: Nu voi ceda

UPDATE - Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, sancţionat cu reducerea salariului cu 10 la sută timp de 6 luni, după ce a fost găsit în conflict de interese/ Anunţul prefectului Paul Finta/ Fritz: Nu voi ceda

Prefectul de Timiş, Paul Finta, anunţă reducerea salariului primarului municipiului Timişoara, Dominic Fritz, cu 10% timp de 6 luni, după ce a fost găsit în conflict de interese, în procesul cu ANI. Primarul Dominic Fritz reclamă ”campania dusă de PSD, care controlează ANI şi o parte din justiţie, împotriva votului timişorenilor pentru primar”. ”Nu voi ceda. Nu voi abandona nici Timişoara, nici lupta pentru o Românie dreaptă”, a subliniat el.

CITEȘTE ȘI Dominic Fritz, după ordinul emis de prefectul de Timiş : Iau act de această sancţiune cu capul sus. Dreptul şi dreptatea nu sunt întotdeauna acelaşi lucru/ Nu voi ceda. Nu voi abandona nici Timişoara, nici lupta pentru o Românie dreaptă

"Am semnat ordinul pentru aplicarea sancţiunii disciplinare de diminuare a indemnizaţiei cu 10 la sută pe o perioadă de 6 luni, domnului Dominic Fritz, primarul municipiului Timişoara", a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Paul Finta.

Prefectul a declarat că a solicitat un punct de vedere de la ANI, dar nu a primit un răspuns.
"Ieri ANI a publicat un comunicat în care spune că au 122 de cazuri de conflict de interese în lucru şi în niciunul nu s-a dispus încetarea mandatului de primar", a punctat Finta.
În luna iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut hotărârea Curţii de Apel Timişoara prin care primarul municipiului, Dominic Fritz, a fost găsit în conflict de interese administrativ.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră