Procurorii DNA Suceava fac, miercuri, percheziţii la 92 de adrese din judeţele Botoşani şi Iaşi, într-un dosar care vizează fapte de corupţie comise de funcţionari publici de la un spital în contextul fraudării unor concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante. Trei dintre descinderi au loc la instituţii publice, între care Spitalul ”Mavromati” şi sediul Consiliului Judeţean Botoşani, iar o alta la sediul PSD Botoşani. Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Doina Federovici, a declarat că au pus la dispoziţie toate documentele, iar procurorii au făcut percheziţia de rigoare şi nu s-au ridicat înscrisuri. Despre percheziţiile la sediul PSD, ea a precizat că au avut loc ”probabil pentru că are şi calitate politică”. Federovici a spus că nu ştie nimic despre şpăgi pentru angajarea unor persoane în spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Imagini: BotoşaniNews

CITEȘTE ȘI Doina Federovici, după descinderile DNA la sediul CJ Botoşani: Le-am pus la dispoziţie tot ce au solicitat, nu s-au ridicat înscrisuri / Despre percheziţiile la sediul PSD: Probabil pentru că am şi calitate politică

UPDATE - În urmă cu trei ani, liderul PSD, Marcel Ciolacu, scria pe Facebook: ”Doina Federovici – prima femeie social-democrată preşedinte de Consiliu Judeţean! Botoşănenii au făcut cea mai bună alegere! Urmează patru de ani de dezvoltare pentru Botoşani! Felicitări şi mult succes, Federovici Doina Elena!”.

UPDATE - Potrivit presei locale, una dintre percheziţiile din Botoşani vizează Spitalul ”Mavromati”, o alta biroul preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani, Doina Fedorovici, iar cea de la sediul unui partid are loc la PSD Botoşani.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava fac cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada 2018-2023, de către funcţionari publici din cadrul unei unităţi spitaliceşti, în contextul fraudării unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante, anunţă DNA.

Miercuri, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 92 de locaţii situate pe raza judeţelor Botoşani şi Iaşi, din care trei sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediul judeţean al unui partid politic şi domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.