Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, în cadrul unei vizite pe Podul de la Brăila, că nu vede motivul pentru care circulaţia pe pod este întreruptă peste noapte, atât timp cât macaralele nu sunt demontate, el precizând că s-a demontat abia o macara. ”Când vor fi mobilizaţi, atunci să vină dânşii să ceară la CNAIR că vor să lucreze, ca să dea jos această aceste macarale. Până atunci 24 din 24”, a transmis ministrul constructorilor. Ministrul Transporturilor a dat asigurări că ”Podul de la Brăila este solid şi nu prezintă riscuri”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Ministrul Transporturilor a dat asigurări că ”Podul de la Brăila este solid şi nu prezintă riscuri”. 

”Structura de rezistenţă a podului este bine construită! Îmi menţin decizia luată, acum câteva luni, de a permite circulaţia pe Podul Brăila! Aştept însă de la antreprenorul italian, care a realizat lucrările, să îşi respecte termenii contractului:  să remedieze problemele care au apărut şi au fost sesizate din mai multe surse, să finalizeze lucrările la drumul de legătură spre Jijila, să demonteze macaralele utilizate la construcţie”, a arătat Grindeanu într-o postare pe Facebook. 
 
Ministrul arată că ”până când asocierea italiano-japoneză va decide să se ţină de cuvânt şi să demonteze macaralele, vrea să se circule pe podul Brăila 24 de ore din 24!”.
 
”De aceea, am solicitat celor de la CNAIR să notifice constructorul că se renunţă la restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii până când vor începe toate operaţiunile de demontare a macaralelor”, a completat ministrul. 

ŞTIREA INIŢIALĂ - Ministrul Transporturilor a declarat la Podul de la Brăila că constructorii au reuşit să dea jos parţial prima macara.

”Vreau să vă anunţ că, dacă vor continua în această formă (..) vreau să luaţi decizia să se circule. Nu văd motivul pentru care circulaţia este întreruptă peste noapte, atât timp cât aceste macarale nu sunt demontate. Să îmi spuneţi motivul. Nu se poate aşa. Dacă tot nu dau jos aceste macarale, atunci să se circule 24 din 24”, a spus Sorin Grindeanu.

”Când vor fi mobilizaţi, atunci să vină dânşii să ceară la CNAIR că vor să lucreze, ca să dea jos această aceste macarale. Până atunci 24 din 24”, a precizat ministrul.

Întrebat despre asfaltarea podului în plin an electoral, 2024, Grindeanu a răspuns: ”Că vor fi sau nu alegeri, asfaltul pe Podul Brăila şi toate neconformităţile, văzute de experţi la cererea CNAIR, subliniez acest lucru, toate aceste neconformităţi trebuie înlăturate, pe banii companiei”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.