Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, luni seară, după şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), că pentru cetăţenii care vin din ţări cu indice mai ridicat de infectare cu noul coronavirus decât al ţării noastre se impun o serie de reguli. Astfel, cei care stau trei zile trebuie să prezinte la intrarea în ţară un test negativ efectuat în ultimele 48 de ore, iar cei care vor să stea pe termen mai lung vor intra în carantină 14 zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
UPDATE - Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, luni seară, o decizie.
 
Documentul prevede: 
 
Art. 1 (1) Se aprobă lista ţărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, în vigoare începând cu data de 07.10.2020, prevăzută în anexă.
 
(2) Se exceptează de la măsura prevăzută la alin. (1), persoanele care sosesc în România din ţările/zonele de risc epidemiologic ridicat, dacă rămân pe teritoriul naţional pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) şi prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul naţional.
 
(3) Persoanele care sosesc în România din ţările/zonele de risc epidemiologic ridicat prevăzute la alin. (1) şi intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile, pot ieşi din carantină după a 10 zi, dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în a 8 a zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ şi nu prezintă simptomatologie specifică.
 
Art. 2 Organizarea de sărbători religioase este permisă numai cu participarea persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară activitatea, fără participarea persoanelor/pelerinilor din alte localităţi.
 
Art. 3 (1) Comitetele judeţene/al Municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă au obligaţia de a se întruni în şedinţă extraordinară, în cel mult 48 de ore de la data emiterii prezentei hotărârii, în vederea analizării detaliate a situaţiei epidemiologice de la nivelul fiecărei localităţii şi dispunerii de urgenţă a măsurilor pentru diminuarea impactului riscului conform prevederilor legale aprobate prin hotărârile Guvernului şi cele ale Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
 
(2) În situaţia în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor la nivel judeţean ori a unei sau mai multor localităţi depăşeşte 1,5/1.000 de locuitori, ulterior măsurilor adoptate conform prevederilor alin. (1), comitetele judeţene/al Municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă au obligaţia de a se întruni în şedinţă extraordinară, în cel mult 48 de ore de la data depăşirii pragului mai sus menţionat.
 
Art. 4 Se propune ca, persoanele alese la scrutinul electoral organizat în luna septembrie 2020, pentru alegerea primarilor, preşedinţilor consiliilor judeţene şi a membrilor consiliilor locale şi judeţene, să poată depune jurământul prevăzut în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, fără prezenţa fizică, prin mijloace electronice de comunicare de la distanţă, atunci când persoana în cauză se află în izolare sau carantină, în condiţiile legii.
 
Art. 5 Toate instituţiile publice şi private, precum şi operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea în localităţile unde incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, au obligaţia analizării modului de desfăşurarea a activităţii în vederea organizării programului de lucru în regim de muncă la domiciliu/telemuncă, iar acolo unde acest lucru nu este posibil se recomandă decalarea programului de lucru.
 
Art. 6 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a subliniat, în declaraţia de presă susţinută luni seară împreună cu secretarul de stat Raed Arafat, faptul că pandemia cunoaşte o accelerare la nivelul României. 
 
"Evoluţia şi analiza au arătat că unii dintre noi nu au realizat încă că portul unei măşti poate să ne aducă într-o stare de linişte şi nu în faţa unei măşti de respirat”, a declarat Nelu Tătaru.
 
În acest context, Tătaru a arătat că regulile de prevenire a răspândrii virusului "trebuie să revină în actualitate”.
 
"Suntem pe un trend ascendent în contextul unei luni septembrie marcată de reveniri la o oarecare normalitate. Evaluarea INSP arată că în această perioadă am avut o creştere a numărului de localităţi cu indice 3 şi a celor care au trecut în scenariul galben”, a mai explicat Tătaru.
 
Ministrul Sănătăţii a anunţat că România va impune reguli la intrarea în ţară acelor persoane care vin din zone ce înregistrează o rată de infectare mai mare decât cea a României.
 
"În acest context s-au făcut evaluări la tot ce înseamnă relaxare sau revenire la normal şi actualizări ale listelor ţărilor care au un indice ridicat. Ca urmare a aceste actualizări, s-au luat în seara aceasta şi anumite decizii, astfel pentru cetăţenii care vin din aceste ţări cu indice mai ridicat decât al ţării noastre se impun şi o serie de reguli", a spus Tătaru.
 
El a explicat că pentru cei care vin să stea pentru trei zile în România din aceste ţări pot veni cu un test negativ efectuat în utlimele 48 de ore. Cei care vin să stea o perioadă mai lungă intră în carantină 14 zile cu posibilitatea ca în a opta zi să facă la cerere un test, iar dacă acesta este negativ pot ieşi din carantină în a zecea zi, iar în caz contrar rămân până la 14 zile în carantină.
 
Mecanismul pe ţări intră în vigoare pe 7 octombrie.
 
Lista ţărilor este prevăzută într-o anexă a hotărârii.

Vicepremierul Raluca Turcan declara, luni dimineaţă, că nu se poate discuta de restricţii la nivel economic, dar va avea loc o şedinţă de Guvern şi o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în cadrul cărora vor fi anunţate măsuri de creştere a rigurozităţii în prevenirea extinderii pandemiei de coronavirus. Turcan preciza că lasă de dorit conformarea purtării măştii de protecţie în instituţii publice şi a cerut direcţiilor de sănătate publică să facă controale.

“În ceea ce priveşte extinderea purtării măştii în proximitatea şcolilor cu titlul obligatoriu, poate să fie o discuţie la nivel naţional, însă vă reamintesc că autorităţile locale au libertate de decizie locală şi pot să aplice măsuri care în context de focar local epidemiologic să prevină infectarea şi să prevină sănătatea publică. Nu pot să vă spun că am luat în calcul extinderea la nivel naţional a obligativităţii purtării măştii, însă, da, constat, rugăm oamenii să poartă mască, în toate contextele cu putinţă pentru că masca este cel mai eficient mijloc de protecţie”, afirma Raluca Turcan.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.