Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a anunţat că muncitorii indieni care lucrează la o companie privată de construcţii din Bucureşti şi care au fost infectaţi cu SARS-CoV-2 vor beneficia de îngrijiri medicale în spitale, iar cei asimptomatici vor fi carantinaţi într-o clădire pe care primăria o pune la dispoziţie în astfel de situaţii. Ea garantează că sunt suficiente locuri atât pentru internare, cât şi pentru izolare. Reprezentanţii Primăriei Sector 4 au anunţat că vor pune la dispoziţie 28 de locuri în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă unde pot sta în izolare oamenii care lucrau la acel şantier. În momentul de faţă, 32 de muncitori dintr-un total de 108, au fost confirmati pozitiv cu noul tip de coronavirus. Ei sunt internaţi şi primesc îngrijire medicală la Spitalul Modular Covid din Pipera, construit de Primăria Capitalei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE „Urmare a confirmării unui număr de 32 cazuri de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV2 ( COVID-19), în rândul celor 108 muncitori care lucrau la un şantier din Sectorul 4, Primăria Sectorului 4 împreună cu Primăria Capitalei, oferă sprijin autorităţilor pentru izolarea acestui focar de COVID-19.

În acest sens, la solicitarea Direcţiei de Sănătate Publică, autoritatea locală pune la dispoziţia oamenilor care lucrau pe respectivul şantier, 28 de locuri în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă, situat în Str. Tg. Frumos, Sector 4, unde aceştia vor putea locui în următoarea perioadă, beneficiind de toate condiţiile igienico-sanitare necesare, pe timpul carantinei instituţionalizate.

Ceilalţi muncitori vor fi cazaţi în spaţii similare, puse la dispoziţie de Primăria Capitalei, urmând să respecte regulile ce se impun, în funcţie de evoluţia viitoare a stării lor de sănătate.

În momentul de faţă, 32 de muncitori dintr-un total de 108, au fost confirmati pozitiv cu noul tip de coronavirus. Aceştia sunt internaţi şi primesc îngrijire medicală la Spitalul Modular Covid din Pipera, construit de Primăria Capitalei”, arată un comunicat de presă al Primăriei Sectorului 4 remis News.ro.

 

ŞTIREA INIŢIALĂ „Muncitorii indieni angajaţi la o firmă privată de construcţii din Bucureşti depistaţi pozitivi covid vor primi toate îngrijirile medicale de care au nevoie la spitalele din Capitală iar pe cei fără simptome îi vom carantina într-o clădire pe care o punem la dispoziţie în astfel de situaţii. Am vorbit personal cu Dl Daniel Băluţă, primarul sectorului 4, cu Doamna Subprefect, cu Directorul general al ASSMB, Vasile Apostol, cu Managerul Spitalului de boli infecţioase Victor Babeş, Emilian Imbri şi garantăm împreună că avem spaţii şi locuri suficiente atât pentru internare cât şi pentru izolare”, a scris Gabriela Firea duminică pe Facebook. 
 
Edilul a adăugat că „se dovedeşte încă o dată utilitatea construirii Spitalului modular Covid 19 care funcţionează ca secţie externă a Spitalului Victor Babeş”.
 
„Putem prelua toate cazurile şi reacţiona prompt. Multă sănătate tuturor”, a conchis Firea.
 
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) Raed Arafat a declarat că 32 de muncitori au fost confirmaţi pozitiv. Ei sunt din India, stau de un an în ţară şi lucreaxă la un şantier de construcţii pentru un complex rezidenţial din Sectorul 4 al Capitalei, a adăugat Arafat. El a precizat că starea de sănătate a muncitorilor este bună, unii prezintă simptome uşoare. Aceştia au fost dus cu un autocar al ISU, la Spitalul Babeş în principal şi la Matei Balş.
 
Ministrul Muncii Violeta Alexandru a declarat, referitor la situaţia muncitorilor infectaţi cu SARS-CoV-2 la un şantier din Bucureşti, că s-a deplasat sâmbătă seară la faţa locului, unde erau şi reprezentanţi ai DSP Bucureşti. Ea a adăugat că a solicitat ITM un raport care să cuprindă informaţii despre condiţiile de lucru şi legalitatea în angajarea lucrătorilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.