Femeia de 33 de ani care este educatoare şi administrator al Centrului Educaţional din Timişoara unde un băieţel de un an şi opt luni a murit înecat într-un iaz ornamental va fi cercetată sub control judiciar. Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a cerut arestarea preventivă a femeii, dar judecătorul a dispus măsura controlului judiciar.
UPDATE - Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au informat, miercuri, că procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o inculpată pentru ucidere din culpă.
”În fapt, s-a reţinut că în data de 01.09.2025, inculpata, având ocupaţia de educatoare, aflându-se în timpul programului de lucru şi având în supraveghere mai mulţi copii, printre care şi persoana vătămată minoră, în jurul orei 11.14 a lăsat-o nesupravegheată pe aceasta, aspect ce a condus la decesul prin înec al acesteia în iazul artificial al terasei din apropiere”, a arătat Parchetul.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a femeii, pentru 30 de zile.
Miercuri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara a dispus faţă de inculpată luarea măsurii controlului judiciar, cu impunerea mai multor obligaţii prevăzute de lege.
Cercetările sunt desfăşurate de către organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara - Biroul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea şi supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit IPJ Timiş, femeia a primit control judiciar pentru 60 de zile.
Un copil de un an şi 8 luni a fost găsit mort, luni, înecat într-un iaz ornamental aflat în curtea comună a unui club pentru copii care funcţiona ca şi creşă şi a unui restaurant.
Educatoarea care este şi administrator al clubului educaţional a pierdut, tot luni, şi o fetiţă de un an şi câteva luni. Micuţa a fost găsită plângând, lângă poarta restaurantului din apropiere. Clubul educaţional din Timişoara care funcţionează ca o creşă nu face parte din reţeaua şcolară.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.