Zeci de poliţişti protestează luni dimineaţă, în faţa sediului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, nemulţumiţi de încălcarea drepturilor legate de planificarea în serviciu a poliţiştilor de la Rutieră, dar şi din cadrul unor structuri de ordine publică de la nivelul IPJ Constanţa. Liderul sindicatului Europol, Cosmin Andreica, a fost prezent la protestul poliţiştilor de la Constanţa şi a explicat motivul pentru care poliţiştii au ieşit în stradă. “Se tot schimbă şefii, împuterniciţi şi desemnaţi, iar oamenii sunt aceiaşi. Pe umerii lor este aceeaşi presiune. Ei sunt cei care fac sute de ore suplimentare. Doar la Mangalia acum câţiva colegi ne-au trimis mesaj şi ne-au spus că luna asta vor face 264 de ore de muncă, adică cu peste 100 de ore faţă de norma lunară de muncă, adică numărul de zile lucrătoare”, a precizat Cosmin Andreica.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Zeci de poliţişti din cadrul Sindicatului Europol s-au strâns luni, începând cu ora 9.00, în faţa sediului IPJ Constanţa pentru un protest. 
“Scopul adunării publice îl constituie nemulţumirile manifestate referitor la încălcarea drepturilor privind planificarea în serviciu a poliţiştilor din cadrul structurii rutiere cât şi din cadrul unor structuri de ordine publică de la nivelul IPJ Constanţa”, au transmis sindicaliştii.
Ei vor protesta timp de două ore în faţa sediului IPJ Constanţa, după care se vor deplasa la Prefectura Constanţa, unde protestul va mai continua încă o oră.
 
“Este primul semnal de alarmă pe care îl tragem cu privire la faptul că poliţiştii sunt sacrificaţii de serviciu în ceea ce priveşte această reorganizare.  Am sesizat deja de mai bine de trei luni de zile faptul că mulţi poliţişti, în special cei de ordine publică şi rutieră, sunt forţaţi efectiv în modul în care sunt planificaţi în serviciu, vorbim despre situaţii în care ies din schimbul 2 la ora 10 noaptea şi intră la 6 dimineaţă a doua zi, adică mai puţin de 12 ore de repaus, de refarcerea capacitaţii de muncă, nerespectarea repausului,  planificări care nu sunt echilibrate, o serie de drepturi încălcate, evident sub pretextul faptului că sunt oameni puţini şi că trebuie să ducă situaţia operativă în spate”, a afirmat Cosmin Andreica.
El s-a referit şi la cazul de săptămâna trecută, când un tânăr poliţist s-a sinucis în judeţul Constanţa. 
“Vedem că, de asemenea, în toată această agitaţie, avem parte şi de tragedii, acel coleg tânăr care a absolvit anul acesta şi a recurs la acel gest necugetat de a-şi pune capăt zilelor. Suntem convinşi că acolo a fost un cumul de factori, inclusiv faptul că a ajuns la 400 de kilometri de casă şi faptul că nu avea niciun fel de perspectivă cu privire la momentul în care ar putea, de exemplu, să se întoarcă acasă sau mai aproape de familia lui”, a mai precizat liderul Sindicatului Europol.
El s-a referit şi la proiectul pilot de reorganizare a IPJ Constanţa, anunţat de ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu. 
“Ţinem să precizăm că acel proiect pilot despre care s-a vorbit şi despre care a spus Predoiu că în 45 de zile va fi gata, iată că au trecut mai bine de trei luni şi jumătate, nu vedem absolut nimic. Organigrama este aceeaşi. Ba mai mult de atat, noi am atras atenţia ca din promoţie a fost repartizat un singur poliţist la Biroul Rutier şi am constatat cu stupoare că ne spune conducerea IPJ Constanţa că schema este completă, cu 17 poliţişti structura rutieră din Constanţa este completă. Asta în condiţiile în care municipii reşedinţă de judeţ din ţară, care sunt la un sfert din populaţia Constanţei şi nici nu vorbesc despre situaţia operativă, port, litoral şi aşa mai departe, au 40 sau 50 de poliţişti rutieri şi suplimentar ne spunea conducerea în acel comunicat faptul că fiind schema completă nu mai e nevoie de alţi poliţişti rutieri. (…) Pentru noi este surprinzător să constatăm aşa ceva şi clar că există interese pentru ca poliţiştii rutieri să nu fie pe stradă în municipiul Constanţa, să nu avem parte de verificările maşinilor care ies din port, care intră în port. Sub nicio formă nu putem vorbi despre IPJ Constanţa ca fiind un proiect pilot, în condiţiile în care Constanţa întotdeauna a fost un judeţ de excepţie, cu nenumărate puncte strategice, cu port, cu baze militare,  cu litoral, Marea Neagră”, a mai transmis Andreica. 
El a mai afirmat că cei care au condus IPJ Constanţa în ultimii zece ani nu au făcut nimic pentru a mări schema de personal de la Biroul Rutier. 
“Cei care au condus IPJ-Constanţa în ultimii 10 ani de zile, n-au depus nici măcar minime diligenţe pentru a mări schemele de personal de la Biroul Rutier. De ce? Pentru că n-au considerat necesar. Atâta vreme cât tu apreciezi că o patrulă de rutieră este suficientă într-un municipiu ca şi Constanţa, este clar că ori nu ai reprezentarea realităţii străzii, ori înseamnă că există alte interese mult mai mari care ne depăşesc pe noi. (…) Din punctul nostru de vedere, raportat la indicatorii la care se calculează numărul de poliţişti, da, Constanţa are cel mai mic număr de poliţişti rutieri din ţară. Gândiţi-vă că un municipiu reşedinţă de judeţ precum Zalău, care are un singur bulevard, are peste 24 de poliţişti rutieri. Şi comparăm cu Constanţa, să fim serioşi”, a mai afirmat liderul sindicatului Europol. 
El a adăugat că deşi şefii se schimbă, presiunea este pe urmerii poliţiştilor, care fac sute de ore suplimentare.
“Se tot schimbă şefii, împuterniciţi şi desemnaţi, iar oamenii sunt aceiaşi. Pe umerii lor este aceeaşi presiune. Ei sunt cei care fac sute de ore suplimentare. Doar la Mangalia acum câţiva colegi ne-au trimis mesaj şi ne-au spus că luna asta vor face 264 de ore de muncă, adică cu peste 100 de ore faţă de norma lunară de muncă, adică numărul de zile lucrătoare”, a precizat Cosmin Andreica.
El crede că va ajunge la un non-combat din partea poliţiştilor. 
“Vom ajunge la un non-combat din partea poliţiştilor. Dacă există dezinteres din partea instituţiei şi poliţiştii vor manifesta acelaşi dezinteres, pentru că atata vreme cât băgăm capul în pâmânt ca şi struţul şi cât încercăm să acoperim problemele în loc să le punem pe masă şi să găsim soluţii la ele vedem că toate sesizările pe care noi le-am făcut au fost sortite pieirii pentru faptul că ne-au comunicat că este o situaţie de excepţie.Cu consecinţa faptului că siguranţa cetăţeanului este afectată. Atâta vreme cât eu ca şi conducător auto, cetăţean al municipiului  Constanţa, respect regulile de circulaţie, conduc regulamentar şi nu am poliţe rutieră pe stradă, care să-i oprească pe cei care consumă droguri, alcool, care merg cu viteză, care sunt sub diferite situaţii de încălcare a legii, evident că viaţa mea este pusă în pericol şi nu ştiu de ce acceptă cetăţenii din Constanţa această situaţie”, a mai declarat Cosmin Andreica.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.