Planul roşu de intervenţie a fost activat sâmbătă seară, în judeţul Arad, în urma unui accident rutier în care a fost implicat un autocar care transporta 33 de persoane. Accidentul a avut loc la ieşire din localitatea Buteni. Toate cele 33 de persoane s-au evacuat din autocar şi nu sunt persoane încarcerate. În urma evaluării medicale de la faţa locului, opt victime au fost transportate la spital, conştiente, a transmis IGSU. Autocarul este înmatriculat în judeţul Timiş şi efectua un transport turistic. Testarea cu aparatul alcooltest a şoferului a indicat că acesta nu consumase alcool.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Trei persoane s-au deplasat către domiciliu cu mijloace proprii, iar restul ocupanţilor sunt transportaţi la ieşirea din localitate, într-un spaţiu pus la dispoziţie de către autorităţile locale.

Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat.

UPDATE - Autocarul este răsturnat pe partea stângă la un metru adâncime într-un şanţ. La faţa locului au fost trimise o  unitate de terapie intensivă mobilă, o autospecială pentru transport victime multiple, 10 ambulanţe SMURD şi şase ambulante ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Arad.

Totodată, alte trei autospeciale pentru transport victime multiple de la ISU Timiş au fost trimise în sprijin. 
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - La faţa locului intervin echipaje de descarcerare de la ISU Arad. 

„Accident rutier cu descarcerare, autocar cu 33 de persoane, răsturnat la ieşire din Buteni, spre Cuied. S-a activat planul roşu”, a transmis ISU Arad.

Intervenţia pompierilor este în dinamică. La faşa locului au sosit şi echipaje de Poliţie.

Autocarul este răsturnat pe partea stângă la 1 metru adâncime într-un şanţ.

Foto: IPJ Arad
Foto: IPJ Arad
FOTO: ISU Arad
FOTO: ISU Arad
FOTO: ISU Arad
FOTO: ISU Arad
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.