Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare cod galben de vânt puternic, valabilă pentru zona montană. Vântul va sufla cu putere, atingând viteze de peste 90 de kilometri la oră, iar în Carpaţii Orientali şi Meridionali rafalele vor depăşi 120 de kilometri la oră. Avertizarea este valabilă până luni, la ora 16.00. Meteorologii anunţă că şi în Bucureşti va sufla vântul, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei. Calea ferată dintre localităţile Băile Tuşnad şi Bixad este blocată, în judeţul Harghita, din cauza unor copaci care au căzut pe şine şi pe liniile de înaltă tensiune. Aproape 4.400 de familii din judeţul Vrancea nu beneficiază de curent electric, duminică după-amiaza, din cauza numeroaselor avarii cauzate de vântul puternic. Tot din cauza vântului puternic, la Focşani s-au desprins bucăţi din acoperişurile a două blocuri. Nouă localităţi sunt afectate de întreruperea alimentării cu electricitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE 17:25 - Aproape 4.400 de familii din judeţul Vrancea nu au electricitate, din cauza unor avarii provocate de vânt; la Focşani s-au desprins bucăţi din acoperişurile a două blocuri. FOTO

Aproape 4.400 de familii din judeţul Vrancea nu beneficiază de curent electric, duminică după-amiaza, din cauza numeroaselor avarii cauzate de vântul puternic. Tot din cauza vântului puternic, la Focşani s-au desprins bucăţi din acoperişurile a două blocuri.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, duminică după-amiază, 36 de posturi trafo sunt nealimentate, fiind afectaţi 4.357 de abonaţi din localităţile Ciuşlea, Homocea şi Voloşcani.

De asemenea, tot din cauza vântului puternic, duminică după-amiază s-au desprins elemente din structura acoperişului la două blocuri din municipiul Focşani. Au fost alertaţi pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani care au intervenit pentru înlăturarea pericolului cu o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime. Nu au fost înregistrate victime.

UPDATE 16:53 - Harghita: Calea ferată dintre Băile Tuşnad şi Bixad, blocată de copaci căzuţi; nouă localităţi nu au electricitate

Calea ferată dintre localităţile Băile Tuşnad şi Bixad este blocată, în judeţul Harghita, din cauza unor copaci care au căzut pe şine şi pe liniile de înaltă tensiune. Nouă localităţi sunt afectate de întreruperea alimentării cu electricitate.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, calea ferată dintre localităţile Băile Tuşnad şi Bixad este blocată, în judeţul Harghita, de copaci căzuţi pe calea ferată şi pe firele de înaltă tensiune.

Echipaje de la CFR acţionează pentru deblocare cu două drezine.

Nouă localităţi (Corbu, Borsec - parţial, Ciceu, Siculeni, Racu, Văcăreşti, Mihăileni, Livezi, Nădejdea) sunt afectate de întreruperea curentului electric. În total, sunt 3.850 de consumatori afectaţi şi 10 posturi de transformare.

Echipe de la Electrica sunt în teren pentru remediere.

Potrivit ANM, de duminică de la ora 12.00, până luni la ora 16.00, la munte, vântul va sufla tare, cu viteze de peste 80...90 km/h.

”În zona înaltă, mai ales a Carpaţilor Orientali şi Meridionali, se vor depăşi 100...120 km/h. La altitudini de peste 1.800 m, temporar, în cursul nopţii de duminică spre luni (10 / 11 martie), va ninge viscolit”, a transmis ANM.

Potrivit meteorologilor, intensificări temporare ale vântului se vor semnala şi în celelalte regiuni, cu viteze în general de 50...60 km/h, iar în Moldova şi Transilvania, rafalele vor atinge 60...70 km/h.

Astfel, până la ora 12.00, este cod galben de vânt în zonele joase din Bistriţa-Năsăud şi Maramureş, dar şi în judeţele Suceava, Bacău, Vrancea, Neamţ, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Hunedoara, Caraş-Severin, Prahova, Argeş, Dâmboviţa şi Buzău.

În zonele joase din aceste judeţe vântul va sufla cu 55 – 80 de kilometri la oră, în timp ce la munte viteza vântului va atinge şi depăşi 100 de kilometri la oră.

De asemenea, este cod galben de vânt, până la ora 11.00, în judeţele Alba, Mureş, Vâlcea, Gorj, Braşov, Covasna, Harghita şi Sibiu.

Prognoză specială pentru Bucureşti

ANM a emis o prognoză specială pentru Bucureşti, valabilă pentru duminică şi luni.

Potrivit meteorologilor, duminică, vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această dată.

”Cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea. Vântul va avea intensificări temporare în cursul zilei şi din nou în a doua parte a nopţii, cu rafale în general de 45...55 km/h. Temperatura maximă va fi de 20...21 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 7 grade”, au transmis meteorologii.

Potrivit acestora, luni, vremea va fi în continuare deosebit de caldă pentru această dată, deşi temperatura aerului va scădea uşor.

”Cerul va fi temporar noros, iar vântul va continua să prezinte intensificări, mai ales în prima parte a zilei, cu viteze la rafală în general de 45...55 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade”, mai spun meteorologii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.