Monica Anisie a anunţat, la finalul videoconferinţei cu inspectorii generali şcolari, că în acest moment sunt 11 judeţe din ţară unde nu există nicio unitate de învăţământ în scenariul roşu, ele putând să îşi desfăşoare activitatea în scenariul galben sau verde. Ministrul Educaţiei a adăugat că 12.423 unităţi care funcţionează în scenariul verde, 4.915 în scenariul galben şi 262 unităţi în scenariul roşu. De asemenea, ea a mai spus că 106 cadre didactice sunt spitalizate, 293 cadre didactice aflate în carantină şi vor să desfăşoare activitatea online şi 91 de cadre didactice care au intrat în concediu medical. Sunt 147 de cadre didactice care, începând cu 1 septembrie, au depus dosarele de pensionare la inspectoratele şcolare. Anisie a precizat că 607 de unităţi de învăţământ din Capitală sunt în scenariul galben, iar 29 sunt în cel roşu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE Chestionată care este situaţia în Capitală privind scenariile în care vor funcţiona şcolile, Monica Anisie a spus că, este încă în şedinţă Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU), însă, din informaţiile ei, aceştia au transmis către inspectoratul şcolar că un număr de 607 de unităţi de învăţământ sunt în scenariul galben, iar 29 de şcoli sunt în cel roşu.

„La acest moment am înţeles că s-a încheiat Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă şi au transmis către inspectoratul şcolar o anumită statistică, dar pe Bucureşti nu o am defalcată. Nu există nicio unitate de învăţământ pe scenariul verde, pentru că ştiţi că Bucureşti e în scenariul galben. 607 unităţi de învăţământ în scenariul galben şi 29 de unităţi de învăţământ în scenariul roşu, situaţia fiind comunicată înainte ca ei să intre în şedinţă. Unele dintre unităţile de îmnvăţământ care erau în galben, din motive de infrastructură, vorbim de acele reabilitări început pe 20 august şi nu sunt finalizate, acele unităţi au solicitat să treacă în scenariul roşu. Acele unităţi, având în vedere că au schelele puse. Voiam să închei să vă spun că nu pot accepta să intre în spaţiul şcolii muncitorii, atâtat timp cât există copii, profesori care desfăşoară activităţi didactice în şcoală. Prin urmare, s0a luat această decizie să treacă în scenariul roşu. Consiliul de administraţie de la şcoala 280 unde am fost ieri solicitate scenariul roşu, numai între timp primăria îşi luase angajamentul că vor finaliza lucrucrările mâine, ceea ce nu s-a întâmplat”, a explicat ministrul Educaţiei. 

ŞTIREA INIŢIALĂ Principalele declaraţii ale ministrului Educaţiei:

„- Vreau să vă anunţ că au fost în teren şi inspectorii generali şi inspectorii din cadrul inspectoratelor şcolare pentru a verifica fiecare unitate de învăţământ în parte, dar şi colegii mei din minister care au mers azi în Bucureşti să fie alături de directori. Inclusiv eu am mers şi ieri şi azi pentru a vedea cum anume s-au pregătit şcolile în această perioadă. Au fost şi lucruri bune pe care le-am întâlnit. Ţin să mulţumesc şi autorităţilor publice locale care s-au mobilizat şi au făcut un parteneriat cu şcoala. E important pentru noi toţi să avem o Românie educată.

- Am avut o videoconferinţă cu inspectorii generali şcolari. Aş vrea să vă spun că sunt 11 judeţe în care nu avem nicio unitate de învăţământ în scenariul roşu – Harghita, Caraş, Hunedoara, Ialomiţa, Bihor, Vâlcea, Tulcea, Botoşani, Bistriţa Năsăud, Covasna şi Vaslui. În aceste judeţe activităţile didactice se vor desfăşura în scenariul verde sau galben. De asemenea, la acest moment, în conformitate cu deciziile luate de comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă sau comitetul municipal pentru situaţii de urgenţă avem următoarea situaţie: 12.423 unităţi care funcţionează în verde, 4.915 unităţi în scenariul galben şi 262 de unităţi în scenariul roşu.

- La Bucureşti s-a realizat întrunirea de urgenţă a CMBSU pentru a identifica, acolo unde este cazul, anumite situaţii şi a lua o nouă decizie în sensul în care consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ a făcut o nouă propunere. Această nouă propunere vine din cauza unei situaţii epidemiologice a unităţii de învăţământ. Trebuie să precizez faptul că la acest moment, în conformitate cu ceea a transmis fiecare inspectorat şcolar vă pot spune că există 106 cadre didactice spitalizate, 293 de cadre didactice aflate în carantină şi care doresc să îşi desfăşoare activitatea în sistem online şi 91 de cadre didactice care au intrat în concediu medical. Sunt 147 de cadre didactice care, începând cu 1 septembrie, au depus dosarele de pensionare la inspectoratele şcolare.”

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.