Diana Lera Dascăl are 32 de ani şi anul acesta, la jumătatea lunii aprilie, a dus pe lume la maternitatea Bega din Timişoara primul său copil, un băieţel. Din păcate însă, în loc să trăiască experienţa maternităţii în condiţii normale, femeia a fost nevoită să treacă prin clipe foarte grele pentru că, fiind diagnosticată cu covid 19 chiar cu o zi înainte de naştere, medicii au fost nevoiţi să separe pruncul de mamă pentru ca acesta să poată fi în siguranţă, să nu se îmbolnăvească. Aflată în grija profesorului Marius Craina, Diana a înţeles că aceasta este cea mai bună metodă de a-şi proteja copilul de boală, însă mărturiseşte că perioada în care nu s-a putut bucura de prezenţa băieţelului în primele 9 zile după naştere au fost extrem de greu de suportat. Diana povesteşte că un ajutor preţios a venit din partea personalului medical care i-a oferit posibilitatea să-şi vadă copilul prin videotelefon în toată perioada celor 9 zile cât nu a putut să-l strângă în braţe fizic, dar şi din partea psihologului unităţii sanitare. Prof. Dr. Marius Craina a explicat pentru News.ro că această metodă, deşi aduce suferinţă mamei şi pruncului, este cea mai bună soluţie astfel încât bebeluşul să nu se infecteze de la mamă. Pandemia a fost şi este o reală provocare pentru personalul medical al Maternităţii Bega, unitate exclusiv covid în cea mai mare parte a pandemiei. Prof. Craina: „Din punct de vedere profesional eram convinşi şi suntem convinşi în continuare că a fost metoda ideală, optimă pe care am ales-o. Din punct de vedere uman suntem la fel de convinşi că este cumplit atât pentru mamă, cât şi pentru familie cât şi pentru noi să separi mama de nou născut imediat după naştere”.
„Am născut pe data de 14 aprilie anul acesta, chiar în timpul pandemiei, mă pregăteam să nasc prin cezariană programată, conform planului, am ajuns la 40 de săptămâni fără o zi, din păcate planurile nu se potrivesc şi în data de 13 când am efectuat testul covid am aflat seara că sunt din nou pozitivă, a doua oară în mai puţin de 6 luni”, povesteste femeia.
„Am fost foarte tristă, nu m-a speriat virusul în sine cât faptul că am aşteptat atât de mult copilul şi ştiam că o să fiu despărţită de el”
Am fost foarte tristă, nu m-a speriat virusul în sine cât faptul că am aşteptat atât de mult copilul şi ştiam că o să fiu despărţită de el pentru că aşa prevede protocolul. Cea mai mare frică a fost că nu pot să-l ţin în braţe, ştiam de la prima tură când am avut boala că nu are ce să afecteze copilul, gândul acesta nu m-a mai speriat şi mă gândeam că sunt foarte mari şansele ca el să fie negativ deşi eu sunt pozitivă, ceea ce din fericire s-a şi întâmplat, a fost şi el testat imediat după naştere şi a ieşit negativ. Dar cea mai mare durere a fost că o să-l ia imediat de lângă mine şi că nu pot să-l văd, că nu pot să-l strâng în braţe, că nu pot să-l pup, absolut nimic, orice mamă îşi doreşte să îşi strângă puiuţul în braţe.
În ziua când am făcut cezariana am simţit foarte multe emoţii, o nelinişte, deci Dumnezeu aşa a vrut până la urmă data aleasă de mine să fie şi data în care puiuţul a vrut să vadă lumina zilei.
Mi-a fost un pic teamă de procedura în sine dar am avut foarte mare încredere în profesorul Craina pentru că este un medic excelent şi ştiam că sunt pe mâini bune.
„L-am auzit pe domnul profesor spunând cu glas tare după ce am născut, „Bună dimineaţa, soare şi bine ai venit!”, l-am văzut două secunde şi asta a fost tot, a fost luat de lângă mine şi dus într-o zonă tampon”
După ce am născut, nici nu ştiu, s-a întâmplat totul aşa de repede, l-am auzit pe domnul profesor când a zis cu glas tare şi puternic al dânsului„Bună dimineaţa, soare, şi bine ai venit” şi mi-am dat seama că l-a adus pe lume, l-am auzit cum plânge şi l-am văzut două secunde, l-am simţit cu faţa lui caldă , pe mâna mea, şi asta a fost tot, am început să plâng şi din păcate el a fost luat de lângă mine şi dus într-o zonă tampon unde a fost testat, apoi a fost dus în urma rezultatului negativ pe secţia de neonatologie alături de ceilalţi bebeluşi.
Din acel moment nu l-am mai văzut timp de 9 zile.
„Îmi curgeau lacrimile şiroi, atât am putut să rostesc un „Te Iubesc!” şi că „Îmi pare rău că nu pot să te iau în braţe”
Nu cred că pot să uit prea uşor când a fost luat de lângă mine, îmi curgeau lacrimile şiroi, îmi tremura glasul, atât am putut să rostesc un „te iubesc” şi că „îmi pare rău că nu pot să te iau în braţe”, acestea au fost cuvintele pe care le-am spus micuţului, şi îmi doream măcar un pic să pot să-l pup.
„Primeam filmări cu el când îi fac baie, cum doarme, când se trezeşte, de ziua mea am fost departe de soţ şi de bebeluş”
Pe telefon apoi eram sunată seara când îi făceau băiţă, sau dimineaţa când se trezea, primeam poze de pe secţia de neonatologie, filmări cu el, cum îi fac baie, cum doarme, inclusiv ziua mea de naştere am sărbători-o în spital, abia aşteptam să sărbătoresc ziua de naştere cu gândul că voi fi acasă cu copilul şi cu soţul şi că o să fie cea mai frumoasă, din păcate am fost departe de amândoi, dar ca un cadou de ziua mea Dumnezeu mi-a trimis testul negativ chiar de ziua mea, a doua zi am ieşit din spital şi au externat şi copilul şi atunci am putut să-l văd”, a rememorat Diana, mama lui Amir.
După despărţirea de bebeluş rolul psihologului a fost unul esenţial. În nopţile petrecute în spital Diana s-a gândit la faptul că bebeluşul este singur şi că poate crede că a fost abandonat.
„Au fost foarte grele primele zile, dar am primit suport din partea maternităţii, inclusiv sprijinul psihologului, care venea zilnic şi suna şi încerca să -mi ridice moralul. Consider că poate aşa a trebuit să fie, nu ştiu încă de ce a trebuit să fie aşa şi să fiu de două ori în 6 luni pozitivă şi de ce a trebuit să fiu despărţită de copil dar cred că aşa am reuşit să văd altfel clipele petrecute cu el după momentul întâlnirii noastre, şi să mă bucur mai mult.
„Mă gândeam că poate crede că el este abandonat, de multe ori plângea când îmi auzea vocea pe video”
Mă gândeam la el că este singur după ce m-a simţit 9 luni, mă gândeam că poate el crede că este abandonat, că nu mă simte, de multe ori plângea când îmi auzea vocea pe video, sau dacă plângea şi mă sunau cei de acolo se liniştea la auzul glasului meu, practic acesta a fost sentimentul, că se simte copilul abandonat.
„Mă întrebam de ce eu, chiar dacă am fost precaută nu înţelegeam de ce eu”
Deşi nu ar fi trebuit, eram puţin supărată şi mă întrebam de ce eu, nu aş dori această experienţă nimănui, să fie despărţită de copil, dar mă întrebam de ce eu de două ori. Chiar dacă am fost precaută şi m-am ferit şi am evitat vizite sau ieşiri nu înţelegeam de ce eu, de ce a trebuit să fie aşa. Probabil a vrut Dumnezeu să ajung la Bega pe mâini bune, asta am şi vrut, să nasc cu oamenii de acolo, pe care îi cunoşteam , în care aveam încredere, dar aş fi vrut să nasc cu ei în alte condiţii. Atunci erau destul de multe mămici care tot aşa au trecut prin asta.
Eu am fost singură în salon, nu puteai să părăseşti camera.
„Aveam lactaţie şi îmi doream să pot să-l alăptez, gândul meu era că, după ce l-am privat de primele momente, îmi era greu să cred că nu o să pot nici să-mi alăptez copilul”
Nu pot uita primele nopţi când îmi doream să fiu lângă el să pot să-l alăptez. Eram oarecum frustrată pentru că se pornise lactaţia, aveam lapte şi gândul meu era că, după ce că l-am privat de primele momente, de a-l avea lângă mine, îmi era greu să cred că nu o să pot nici să alăptez copilul, îmi doream foarte mult, şi tot mă gândeam, oare o să mai pot, o să mai reuşesc, din fericire am reuşit.
„Psihologul mi-a zis să nu ţin în mine, să plâng, faptul că nu sunt lângă copil nu mă face să fiu o mamă rea pentru că nu a fost vina mea, îmi reproşam că poate nu am avut eu destul de multă grijă”
Psihologul mi-a zis să nu ţin în mine, să plâng, să mă descarc, să ştiu că este normal să am stările acestea, este normal să fiu supărată, nu mă condamnă nimeni, faptul că nu sunt lângă copil nu mă face să fiu o mamă rea, pentru că nu a fost vina mea că situaţia a fost de aşa natură şi oarecum mă încuraja să mă încarc de energie pozitivă, să mă uit la pozele cu copilul, să încerc să nu mă mai gândesc să-i trasmit şi lui stările, oricât îmi era de greu, deşi vă spun sincer că a fost cumplit pentru că toată lumea suna să mă felicite, să mă întrebe cum e copilul, cum sunt eu, cum mă descurc, şi vă daţi seama când începeam să spun tuturor că de fapt eu am văzut copilul fix două secunde , poate nici atât, începeam din nou să plâng , îmi reproşam că poate nu am avut eu destul de multă grijă, sau că nu ştiu ce am făcut greşit de s-a întâmplat încă o dată acest lucru.
„Reunirea a fost emoţionantă, îmi era teamă, era foarte mic, îmi venea să îl strâng cât pot eu de tare în braţe”
Reunirea a fost emoţionantă, nici nu am ştiut cum să reaciţonez, era aşa de micuţ, nu ştiam nici cum să-l ţin în braţe, îmi era teamă, era foarte mic, din poze credeam că este un pic mai mărişor, mi se părea şi lunguţ, dar când l-am luat în braţe era aşa de plăpând şi de firav, efectiv era un cumul de sentimente pe care nici nu ştiu cum să vi-l descriu. Îmi venea să plâng, eram emoţionată, îmi venea să îl strâng cât pot de tare în braţe, nu ştiam exact cum să reacţionez, eram şi bucuroasă că îl ţin în braţe , eram şi tristă în acelaşi timp că am pierdut primele zile şi nu am putut fi lângă el”, a povestit Diana Lera Dascăl, în vârstă de 32 de ani.
Prof. Univ. Dr. Marius Craina, şeful Clinicii Bega de obstetrică-ginecologie a explicat News.ro perioada extrem de dificilă din pandemie în care nu se cunoşteau foarte multe lucruri despre virus şi despre tratamentul bolii pe care acesta o dă şi cum în ultimii doi ani întreg personalul maternităţii Bega a trecut prin încercări grele, mai ales când au existat şi paciente care s-au stins din cauza bolii covid 19.
Prof. Craina: „Nu ne aşteptam ca medicina să fie doborâtă, să fie umilită”
„În luna martie 2020 aflam despre amploarea şi despre dezastrul produs de pandemie în lume, începând cu China şi apoi ajungând în ţări europene precum Italia şi Germania şi eram pur şi simplu impresionaţi de dezastrul şi de gravitatea acelei boli cumplite, nu ne imaginam cum medicina anului 2019, care a realizat atâtea şi atâtea performanţe şi atâtea lucruri pozitive în ultima perioadă în diversele ei specialităţi să fie doborâtă, să fie umilită pur şi simplu de un inamic pe care nu îl vedeam, nu îl cunoşteam, şi pur şi simplu dintr-o dată ne-a schimbat tuturor viaţa şi îmi aduc aminte, era în jur de 10 martie 2020, când am discutat prima oară cu un coleg, un prieten foarte bun, ginecolog din Italia, şi care ne povestea despre dificultatea prin care sistemul medical italian trece, secţiile erau pline, paturile de ATI în fiecare zi creşteau ca număr de pacienţi, pur şi simplu nu mai făcea faţă sistemul italian, şi a ajuns el ca medic ginecolog să fie luat din specialitatea lui, unde performa, să fie dus într-o secţie COVID pentru că nu mai aveau personal medical ca să facă faţă.
Nu ne venea să credem ceea ce auzim, ne atrăgea atenţia asupra gravităţii fenomenului şi ne sfătuia atât medical, cât şi prieteneşte, să ne luăm toate măsurile de siguranţă.
„Noi eram obişnuiţi cu femei fericite, naşterea este cel mai frumos eveniment, am fost puşi în imposibilitatea de a ne mai face meseria aşa cum ne doream”
Din păcate, în circa două săptămâni, pandemia a lovit şi România, noi în 29 martie 2020 am fost declaraţi maternitate covid, adică am închis secţia pentru toate celelalte cazuri, vă daţi seama pentru personalul nostru ce şoc a fost, noi eram obişnuiţi cu femei fericite, naşterea este cel mai frumos eveniment, este unic, sublim, în viaţa unei femei, a unei familii , pur şi simplu să ne vedem puşi în imposibilitatea de a ne mai face meseria, aşa cum eram obişnuiţi.
„Nu eram pregătiţi pentru aşa ceva, nu ştiam ce va urma, noi nu am ştiut ce înseamnă ca o femeie tânără, o mamă, să treacă prin asemenea momente cumplite şi chiar să pierdem vieţi omeneşti”
Dintr-o dată şi dintr-o dată doar paciente covid pozitive. A fost o perioadă extrem de dificilă pentru noi, pentru că nu eram pregătiţi pentru aşa ceva, nu ştiam ce va urma, nu ştiam ce evoluţie are, lumea era debusolată, nu existau foarte multe date privind prezenţa, diagnosticarea, tratamentul virusului, amploarea fenomenelor a fost din ce în ce mai mare, a fost pe o curbă ascendentă şi am avut numeroase paciente pe care le-am tratat de-a lungul perioadei, aproape un an şi jumătate am fost maternitate covid, peste 300 de paciente au fost internate în spitalul nostru, cu câteva sute de naşteri, din păcate am fost loviţi şi de tragedii, de momente cumplite prin care a trebuit să trecem pentru că noi în meseria noastră din fericire nu eram obişnuiţi decât în cel mai rău caz cu cazuri grave, complexe, complicate, pe care prin profesionalism şi experienţă reuşeam să le tratăm dar, noi în unitatea noastră medicală în ultimii ani nu am avut decese, noi nu am ştiut ce înseamnă ca o femeie tânără, o mamă, să treacă prin asemenea momente cumplite şi chiar să pierdem vieţi omeneşti, să pierdem mame tinere în această bătălie cumplită.
Atât din punct de vedere fizic dar mai ales din punct de vedere psihic, a fost o lovitură pentru întreg personalul maternităţii Bega, când vedeam pur şi simplu că intră gravida zâmbitoare, pe picioare, discutăm, povestim, analizăm, decidem împreună, evoluţia din păcate din ce în ce mai nefavorabilă , din ce în ce mai gravă şi din păcate, repet, am avut câteva cazuri unde am pierdut lupta cu moartea pentru pacientele respective.
„Am decis că cea maio sigură cale pentru a proteja nou născutul de mama covid pozitivă era să separăm mama de copil”
Eram practic în faţa unui inamic pe care nu-l cunoşteam, nu ştiam cum să reacţionăm, nu ştiam care sunt cele mai bune metode, eram debusolaţi, eram neîncrezători, şi atunci, prin discuţiile pe care le-am avut, prin numeroasele experienţe pe care le-am citit şi le-am discutat cu colegii din alte unităţi şi din alte ţări care au trecut printr-o experienţă similară, a trebuit să ne descurcăm singuri şi a trebuit să găsim acele metode care să crească siguranţa atât a mamei, cât şi a nou-născutului. Şi atunci, împreună cu colegii de la neonatologie am decis ca, neştiindu-se şi niciunde apărând în lume că acest virus se transmite prin placentă, poate să afecteze nou născutul intrauterin, sunt sau nu copiii testaţi pozitiv imediat după naştere, neştiind toate aceste date, neavând la dispoziţie experienţa unor unităţi similare, datele din literatură erau foarte puţine şi nu te puteai baza pe ele, atunci împreună cu personalul obstetrică-ginecologie şi neonatologie am decis că cea mai sigură cale pentru a proteja nou născutul de mama covid pozitivă era să separăm mama de copil, chiar dacă din toate punctele de vedere am spus că este un momen unic în viaţa unei femei şi nu se poate compara cu absolut nimic, chiar dacă eram conştienţi şi ştiam faptul că producem o suferinţă mamei, am decis ca prin discuţiile şi prin explicaţiile şi prin ceea ce reuşim să comunicăm cu mama, să le convingem că este de departe cea mai bună metodă pentru a nu influenţa starea fătului imediat după naştere pentru că nu ştiam nici măcar care poate să fie evoluţia virusului la un nou născut. La persoanele adulte deja erau săptămâni de zile, am văzut care este evoluţia, am văzut din păcate care este tragedia pe care acest virus poate să o producă, dar nu ştiam asupra nou născutului şi atunci, împreună cu mamele, am decis că aceasta este metoda optimă pentru protecţia nou născutului şi vreau să vă spun că am avut din acest punct de vedere o înţelegere mult peste ceea ce ne aşteptam, toate mamele au înţeles că este în beneficiul nou născutului şi chiar dacă le-a fost extrem de dificil, vă daţi seama, îşi vedeau copilul după naştere, cele câteva secunde în care practic îţi vezi copilul după care timp de 10, 12, 14 zile de izolare, carantinare vedeau şi auzeau copilul doar prin videotelefon.
Mamă prin videotelefon. Medicii au încercat să facă tot posibilul astfel încât mama să poată vedea momentele esenţiale din viaţa bebeluşului, în primele sale zile
Mă bucur că tehnologia a evoluat extraordinar, am avut la dispoziţie această comunicare prin intermediul videotelefonului în secţia de neonatologie, imaginile video pe care le transmiteau live şi în fiecare zi se înţelegeau cu mamele şi la o anumită oră sunau şi puneau camera video care să înregistreze mişcările, ţipetele nou născutului astfel încât mama să fie liniştită, să fie în siguranţă, să fie cât de cât înştiinţată, chiar dacă prin intermediul unui apel video, asupra evoluţiei nou născutului.
Şi anul acesta a fost aşa, pentru că la o lună, o lună şi jumătate de la primele cazuri covid pe care le-am avut, am avut numai cazuri de obstetrică şi ginecologie, am avut din păcate un val în care am avut 3 nou născuţi în vârstă de 3, 4, 5, zile care au fost confirmaţi pozitiv şi au fost trataţi în clinica noastră, mulţumim lui Dumnezeu cu o evoluţie favorabilă, fără niciun fel de complicaţie, care au putut fi externaţi după numărul de zile necesar de spitalizare.
„Am reuşit ca în această perioadă de un an şi jumătate să nu avem nciun nou născut infectat în spital”
Având în vedere că această măsură s-a dovedit a fi suverană, a fi ideală în ceea ce priveşte neinfectarea nici a unui nou născut în maternitate, aplicăm această soluţie în continuare, sunt pe principiul că un lucru care merge bine nu se schimbă nciodată şi prin aceeaşi cooperare şi colaborare şi înţelegere din partea mamei am reuşit ca în această perioadă de un an şi jumătate, iată ne apropiem în martie de doi ani de zile, să nu avem niciun nou născut infectat în spital.
Toţi nou născuţii, imediat, la mamele pozitive se testează şi, în funcţie de rezultatul testului,se transferă pe secţia de nou născuţi, mai mult, în cursul acestui an, de la maternitatea Reşiţa, de la maternitatea privată din Timişoara şi de la noi din spital, am avut 3 cazuri de nou născuţi confirmaţi pozitiv imediat după naştere, deci recoltaţi la câteva secunde după naştere, din păcate testele au fost pozitive, evoluţia lor a fost una normală, fiziologică.
„Din punct de vedere uman, suntem la fel de convinşi că este cumplit pentru mamă, cât şi pentru noi, să separi mama de nou născut imediat după naştere”
Din punct de vedere profesional, eram convinşi şi suntem convinşi în continuare că a fost metoda ideală, optimă,pe care am ales-o. Din punct de vedere uman, suntem la fel de convinşi că este cumplit atât pentru mamă, cât şi pentru familie, cât şi pentru noi să separi mama de nou născut imediat după naştere, având în vedere că toate celelalte mame care nu au avut ghinionul să fie confirmate cu noul tip de coronavirus desfăşurau o activitate , o naştere şi o perioadă absolut normală, fericită din perioada vieţii lor.
Prof. Craina: Altfel am fost învăţaţi să ne practicăm meseria şi nu în aceste condiţii de război sau mai rău decât condiţiile de război
A fost extraordinar de greu, a fost nevoie de o muncă foarte mare pe care a trebuit să o depunem şi doar înţelegerea pe care am avut-o din partea mamelor şi faptul că şi-au transmis de la una la alta încrederea, optimismul, speranţa, a fost cea care ne-a ţinut şi pe noi în putere. Pe noi ne-a schimbat cu totul şi cu totul această pandemie, altfel am fost obişnuiţi, altfel am fost educaţi, altfel am fost învăţaţi ca să ne practicăm meseria şi nu în aceste condiţii, practic condiţii de război, sau mai rău decât condiţiile de război. Să fim îmbrăcaţi, să nu putem să ne vedem figurile, să nu putem să vedem feţele mamelor, să nu putem să zâmbim unul la celălalt, să vedem lacrimile din ochii lor, este o perioadă cumplită în istoria omenirii pe care sper din tot sufletul să o depăşim cât se poate de repede şi lumea trebuie să înţeleagă că vaccinarea este singura soluţie care va scurta şi va duce la limitarea efectelor acestei pandemii şi să ne bazăm că totuşi oamenii de ştiinţă şi ceea ce s-a realizat până acum în medicină va găsi totuşi o soluţie în tratamentul acestui virus”, a explicat pentru News.ro Prof. Univ. Dr. Marius Craina de la maternitatea Bega, Timişoara.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
