Una din cele 14 persoane rănite în accidentul petrecut în judeţul Teleorman şi în care au fost implicate un microbuz cu pasageri şi un TIR a murit la Spitalul Judeţean din Alexandria, unde era în stare critică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, este vorba despre un bărbat care a suferit un stop cardio-respirator în urma accidentului şi fusese resuscitat.

El era internat în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Alexandria, iar joi seară medicii au declarat decesul acestuia.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

La Spitalul Judeţean din Alexandria mai sunt internate alte cinci persoane rănite în urma accidentului. 

De asemenea, opt din cele 14 victime ale accidentului au fost aduse la spitalele Floreasca, Universitar şi Bagdasar-Arseni din Capitală, a declarat pentru News.ro secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

Astfel, la Spitalul Bagdasar-Arseni au fost aduşi trei copii care în urma accidentului au suferit traumatisme craniene. Unul dintre copii a fost transportat cu un elicopter SMURD. De asemenea, a fost adus cu un elicopter SMURD, la Spitalul Floreasca, şi un bărbat care a suferit multiple traumatisme. Celelalte patru persoane aduse în Capitală, între care o femeie însărcinată, sunt grav rănite şi au fost transportate la spitalele Floreasca şi Universitar cu ambulanţe pentru victime multiple, a mai spus secretarul de stat Raed Arafat. 

Accidentul a avut loc joi după-amiază în localitatea Furculeşti din judeţul Teleorman, fiind activat planul roşu de intervenţie. În accident au fost implicate un microbuz de persoane şi un TIR. La faţa locului s-au deplasat două echipaje pentru descarcerare, trei echipaje medicale SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple şi opt echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Teleorman.

Conform Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în microbuz şi în TIR se aflau în total 17 persoane,.

Potrivit unor surse, accidentul a avut loc în condiţiile în care sistemul de direcţie al autotrenului s-a blocat. TIR-ul, care se deplasa pe DN 52 dinspre Turnu Măgurele către Alexandria şi care nu avea încărcătură, a lovit în lateral microbuzul care circula regulamentar din sens opus. Microbuzul efectua transport de persoane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.