Treizeci şi patru de şcoli şi grădiniţe din judeţul Iaşi au fost comasate, în timp ce în judeţul Suceava treisprezece unităţi de învăţământ au fost reorganizate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, 24 de şcoli şi grădiniţe din mediul urban au fost comasate. Cele mai multe sunt în municipiul Iaşi, respectiv 19, dintre care 15 sunt grădiniţe cu program prelungit şi patru sunt şcoli. 

În oraşele Paşcani şi Hârlău au fost reorganizate câte două unităţi de învăţământ, iar la Târgu Frumos una.

În mediul rural, zece şcoli şi grădiniţe au intrat în reorganizare.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi Antonina Bliorţ a declarat că elevii nu vor avea de suferit în privinţa transportului, acesta urmând să se desfăşoare ca şi până acum, cu microbuze şcolare.

În judeţul Suceava, 13 unităţi de învăţământ vor fi absorbite de şcoli mai mari, pierzându-şi astfel statutul de personalitate juridică.

Iniţial, au fost vizate de comasare 27 de unităţi şcolare din judeţ, dar în urma unor analize şi a unor decizii administrative, numărul acestora a fost redus la 13.

Conducerea IŞJ Suceava susţine că nu vor exista probleme cu transportul elevilor, acesta urmând să fie asigurat cu microbuze şcolare.

Tot în judeţul Suceava, 30 de unităţi şcolare au fost relocate, din cauza lucrărilor de modernizare şi reabilitare aflate în derulare. Potrivit ISJ Suceava, elevii de la şcoala gimnazială nr. 3 din Vicovu de Sus vor face ore la Căminul Cultural din localitate, dar şi în pridvorul unei biserici, în timp ce la Frătăuţii Vechi elevii dintr-o clasă vor face cursuri într-o clădire ce aparţine unei firme din comună.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.