Peste 450 de jandarmi şi poliţişti vor asigura ordinea publică la Danube Delta Rally, eveniment automobilistic ce va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni în judeţul Tulcea, oamenii legii urmând să prevină şi să combată fapte care pot duce la tulburarea liniştii publice, dar şi să ofere condiţii de securitate pentru participanţii la eveniment.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al jandarmilor, în perioada 29 iunie - 1 iulie, aproximativ 350 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Constanţa, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea şi peste 100 de poliţişti din cadrul IPJ Tulcea, vor asigura măsurile de ordine publică în municipiu şi în judeţul Tulcea, cu ocazia desfăşurării competiţiei Danube Delta Rally.

“Misiunile lucrătorilor MAI au în vedere asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică corespunzător, condiţii de securitate pentru toţi participanţii la această manifestare sportivă, buna desfăşurare a manifestărilor ocazionate de acest eveniment, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care pot duce la tulburarea ordinii publice, precum şi depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale”, se arată în comunicat.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Jandarmii şi poliţiştii recomandă cetăţenilor să respecte toate măsurile luate de către organizatori şi indicaţiile forţelor de ordine aflate în dispozitivele de ordine publică pentru desfăşurarea activităţilor în condiţii de maximă siguranţă, să evite deplasarea sau staţionarea pe sectoarele de drum şi aleile pietonale pe care vor fi instituite restricţii de circulaţie pe timpul desfăşurării probelor speciale şi a probei super specială din municipiul Tulcea, să respecte locurile stabilite pentru spectatori şi să se aşeze numai în zonele destinate staţionării publicului.

De asemenea, oamenii legii mai recomandă supravegherea comportamentului copiilor, acordarea unei atenţii deosebite bunurilor şi obiectelor personale şi evitarea pe cât posibil la vedere a obiectelor de valoare care pot atrage atenţia.

Totodată, pe timpul desfăşurării competiţiei, spectatorilor le este interzis să consume băuturi alcoolice, să poarte arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente. Ei nu au voie să arunce cu obiecte pe traseul de desfăşurare a competiţiei sau în direcţia altor persoane, să afişeze în zona de desfăşurare, inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică.

Ca în fiecare an, cu prilejul acestei competiţii, vor fi instituite unele restricţii de circulaţie, pe segmentele de drum din judet, care fac parte din traseul evenimentului sportiv.

Astfel, vineri, când vor avea loc antrenamentele oficiale şi trei probe speciale, vor fi închise DJ 229 E, drumul spre Mănăstirea Saon, între orele 7.00 – 12.00, DJ 222A, de la ieşire din localitatea Nifon până la intrarea în localitatea Luncaviţa, între orele 12.45 – 17.30, DJ 229A, de la intersecţia cu DN22/E87 - spre Teliţa, până la intrare în localitatea Poşta, între orele 13.45 - 18.30 şi strada Izvoarelor din localitatea Jurilovca şi DJ 229 P - spre Capu Doloşman, între orele 15.30 - 18.45.

Sâmbătă, 1 iulie, între orele 08.45 - 16.00, va fi închis DJ 229A, de la ieşire din localitatea Poşta până la intersecţia cu DN22/E87, iar între orele 09:45 - 17:30, nu se va putea circula pe DJ 222A, de la ieşire din localitatea Luncaviţa până la intrare în localitatea Nifon, în zonele respective urmând să aibă loc două probe speciale.

De asemenea, tot pe 1 iulie, cu ocazia Superspecialei “In Memoriam Daniel Pohariu”, în municipiul Tulcea vor fi închise străzile Isaccei (de la Pelican până la rond Hotel Delta), Uniri, Păcii (de la zona Hotel Egreta până la rond Hotel Delta), Babadag (de la zona Hotel Egreta până la CEC Bank), măsura fiind luată între orele 14.00 - 19.30.

Organizatorii au precizat că pentru urgenţe locatarii din zona strada Gării vor avea asigurată o bandă de ieşire pe strada Isaccei, iar locatarii blocurilor din zona Spicu vor avea la rândul lor o bandă de acces pe strada Păcii. Totodată, vor fi instituite restricţii de circulaţie pietonală pe trotuarele aferente traseului de concurs.

Zonele interzise circulaţiei pietonale vor fi delimitate cu bandă de securitate de culoare roşie, iar zonele permise pentru public, cu bandă de culoare verde - închis, între orele 15:00 - 19:30, au menţionat organizatorii.

Danube Delta Rally 2017 este organizat de Clubul Sportiv Nautic Motorsport sub egida Federaţiei Internaţionale a Automobilului, a Federatiei Internaţionale a Vehiculelor Istorice, a Automobil Club Român - Autoritate Sportivă Naţională şi Retromobil Club Român - Autoritate Sportivă FIVA, în parteneriat cu Consiliului Judeţean Tulcea, Primăria Tulcea, Instituţia Prefectului Tulcea, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, a Direcţiei Judeţene de Drumuri, a Primăriei Jurilovca.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.