Trei nave militare româneşti şi o fregată franceză vor desfăşura exerciţii în comun în apele teritoriale ale României, dar şi în apele internaţionale ale Mării Negre, iar pe timpul escalei în Portul Constanţa militarii francezi vor participa la competiţii sportive la Academia Navală “Mircea cel Bătrân”şi vor vizita obiectivele de pe litoral.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Forţelor Navale, trei nave militare româneşti şi una franceză vor desfăşura exerciţii comune în apele teritoriale ale României şi în apele internaţionale ale Mării Negre, în perioada 19 - 22 iulie.

Fregata “Chevalier Paul” are programată o escală de trei zile în Portul Constanţa, pe parcursul căreia comandantul navei se va întâlni cu comandantul Flotei şi cu autorităţile civile locale din Constanţa, iar marinarii militari francezi vor participa la competiţii sportive amicale la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” şi vor vizita obiectivele turistice de pe litoral.

“Activitatea se înscrie în procesul de consolidare a securităţii în zona estică şi sudică a Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic, prin adoptarea unor măsuri ferme, pentru a răspunde tuturor ameninţărilor. Astfel, România dovedeşte că este un contribuitor important pentru asigurarea securităţii regionale şi euro-atlantice, nu numai un beneficiar al măsurilor adoptate de NATO”, se arată în comunicatul Forţelor Navale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.