Timpii de aşteptare în Vama Giurgiu-Ruse au fost, joi, sub 10 minute pentru autoturisme şi sub 30 minute pentru camioane şi TIR-uri, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, care s-a aflat în Punctul de Frontieră, solicitându-le poliţiştilor de frontieră să susţină efortul constant din ultimele zile pentru asigurarea unui timp cât mai scurt pentru desfăşurarea procedurilor de verificare a autovehiculelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Carmen Dan a mers, joi, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu - Ruse, unde a verificat, alături de secretarul de stat, şef al Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, Cornel Ciocoiu, modul de implementare a acţiunilor din Planul de măsuri pentru Sărbătorile de Paşte.  

În Vama Giurgiu activitatea poliţiştilor de frontieră se desfăşoară la capacitate maximă, toate cele 12 benzi pe intrare şi ieşirea din ţară fiind deschise.

”În cursul zilei de joi media timpilor de aşteptare în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse a fost de sub 10 minute pentru autoturisme şi sub 30 minute pentru camioane şi TIR-uri, pe sensul de ieşire. De asemenea, pe sensul de intrare timpul de staţionare în punctul de frontieră este similar cu cel de ieşire pentru autoturisme şi sub 20 de minute pentru camioane, pentru acestea din urmă fiind necesare şi derularea formalităţilor celor de la CNAIR şi Direcţia Generală a Vămilor”, se arată într-un comunicat al MAI.

Ministrul Carmen Dan le-a solicitat poliţiştilor de frontieră români să susţină efortul constant din ultimele zile de asigurare a unui timp cât mai scurt pentru desfăşurarea procedurilor obligatorii de verificare.   

Carmen Dan va merge şi vineri într-un punct de frontieră intens tranzitat în această perioadă, urmând ca la finalul acestor evaluări să prezinte o analiză completă a situaţiei.

Poliţia de Frontieră a luat măsuri de suplimentare a numărului de angajaţi din punctele de trecere a frontierei, fiind detaşaţi 1.200 de poliţişti. 

Pentru reducerea timpilor de tranzitare a punctelor de trecere a frontierei poliţiştii le recomandă oamenilor să verifice aplicaţia online a Poliţiei de Frontieră care prezintă în timp real media timpilor de aşteptare, accesând linkul https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.