Doru Dima, specialist Resurse Umane, a afirmat că în loc să punem accent pe elevi sau să ne orientăm către nevoile acestora, de peste zece ani, continuăm să avem în şcoli acelaşi tip de abordare privind învăţarea. El a precizat că tehnologia trebuie să fie parte într-o şcoală aşa cum este toaleta parte într-o unitate de învăţământ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Dacă ne uităm la educaţie, observăm încă o dată că în loc să punem accent pe elevi şi pe cel care învaţă sau să ne orientăm cu foarte mare atenţie către nevoile acestora, de peste zece ani continuăm să avem în universităţi şi şcoli acelaşi tip de abordare în ceea ce înseamnă învăţarea şi din nefericire acelaşi tip de oameni pentru că noi am uitat să ne uităm în legea educaţiei şi la ce trebuie să facă profesorul pentru a fi tot timpul la zi, iar tehnologia să fie parte într-o şcoală aşa cum este toaleta parte într-o şcoală. Lucrurile acestea nu o să ne ducă nicăieri. O să ne ducă în următorii zece ani în care România o să încerce să aibă o şcoală şi să atragă tinerii în ţara asta. Iar peste zece ani o să spunem de ce nu am făcut din tehnologie un lucru normal. Vreţi să fugim de ChatGPT şi de cel care desenează, da, putem să o facem, dar cu cât fugim mai mult şi le spunem că nu au voie cu atât o să se îndrepte mai mulţi spre aceste tehnologii. Întrebarea este cum combinăm aceste tehnologii şi cum o facem ca să vedem dacă cel care utilizează are aptitudini, are competenţe, are abilităţi, are atituduni, învaţă lucruri”, a declarat Doru Dima, joi, la Prima News. 
El consideră că învăţarea în şcoala românească trebuie să se facă prin experimentare, nu prin memorare. 
“Profesorii vor trebui să îşi schimbe felul în care astăzi se întâmplă învăţarea. Astăzi, învăţarea la noi se face pe bază de memorare, în loc să facem pe experimentare. Sunt foarte multe aspecte pe care, din nefericire, nu le luăm în considerare pentru cănu ne interesează atunci când dăm legile decât faptul că peste un avem nişte alegeri şi dacă dăm legea asta să vezi ce mişto o să fie că profesorii o să fie încântaţi pentru că nu le-am scris acolo că o dată la trei ani sau la cinci ani trebuie să recertifice la catedră. Asta ar fi fost o chestie foarte drăguţă să se întâmple nu numai prin faptul că îşi iau grade didactice sau în cadrul universităţilor că promovează şi se duc conferinţiar, profesor, ci în faptul se certifică competenţele pe care le au cu informaţiile sau cu tehnologiile care au apărut în ultimii cinci ani sau trei ani. Dar trebuie să existe un astfel de concept. Cît timp noi nu gândim aşa nu o să se întâmple nimic fabulos cu noua lege sau cu legile educaţiei”, a mai afirmat Doru Dima.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.