Sindicatul Europol susţine că doi poliţişti din judeţul Olt sunt ameninţaţi de şefi cu cercetarea disciplinară şi administrativă dacă nu vor repara o autospecială de serviciu pe care au avariat-o într-o urmărire. În timpul operaţiunii, au fost prinse mai multe persoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sindicatul Europol a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că pe data de 9 octombrie, doi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, au pornit în urmărirea unui autoturism, care circula haotic şi avea viteză mare.

“După aproximativ 15 kilometri de urmărire prin trafic, cu celebrul Logan de 1.4 benzină, ediţie 2006, şoferul autoturismului a încercat să evite blocajul de pe carosabil, care era amplasat de colegii veniţi în sprijin, însă a fost acroşat în lateral spate şi scos de pe drum de cei doi poliţişti care îl urmăreau. Din autoturism au încercat să fugă trei persoane, însă nu au avut nicio şansă pentru că poliţiştii i-au imobilizat imediat”, se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că şoferul autoturismului, în vârstă de 16 ani, nu deţinea permis de conducere şi avea o concentraţie alcoolică de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar maşina îi fusese încredinţată de proprietar, care se afla printre cei doi pasageri.

Sindicatul Europol spune că cei doi poliţişti sunt ameninţaţi de şefii lor cu cercetarea disciplinară şi administrativă dacă nu vor repara maşina care a fost avariată în cadrul urmăririi.

“Cu toate acestea, deşi prin acţiunea lor ireproşabilă, au prins şi scos din trafic un real pericol pentru toţi ceilalţi participanţi la trafic, şefii celor doi poliţişti au început să analizeze ei, secundă cu secundă, dacă au acţionat corect. Mai mult, au început să pună presiune pe cei doi poliţişti ameninţându-i cu cercetarea disciplinară şi administrativă dacă nu vor repara Loganul. Şi în aceste condiţii, când îţi rişti viaţa pentru a o proteja pe a altora, când accepţi să mergi cu o autospecială de 13 ani prin podeaua căreia vezi asfaltul, când îţi îndeplineşti atribuţiile de serviciu şi prinzi infractori, cum să vină nişte idioţi, frustraţi că ei sunt poliţişti doar cu numele, şi prin calitatea de  «şef», să încerce să intimideze şi să descurajeze?!”, se mai precizează în comunicat.

Sindicatul Europol consideră că din cauza unor şefi ca cei de la Olt există poliţişti timoraţi.

“Din cauza unor şefi ca şi cei de la Olt, avem poliţişti care sunt timoraţi, descumpăniţi şi care ajung să nu mai intervină ferm în situaţiile în care sunt solicitaţi, de frică să nu vină şeful să le spună el că trebuia să procedeze altfel. Asemenea exemple sunt în fiecare judeţ, pentru că, din păcate, cei care ne conduc, nu au simţul realităţii şi nu ştiu ce înseamnă să lucrezi sub presiune şi să fii nevoit să iei decizii în câteva secunde”, mai precizează sursa citată.
Sindicatul Europol îi asigură pe poliţişti că vor fi alături de ei în situaţia în care vreun şef încearcă să-i găsească vinovaţi. “Îi felicităm pe cei doi protagonişti, agent principal Florea Mihai si agent principal Stanica Eugen, pentru profesionalismul şi curajul de care au dat dovadă, alături de agent Barbu Alexandru, agent Mitricioiu Adela si agent Şerban Claudiu, care au venit în sprijinul lor pentru blocarea autoturismului urmărit. De asemenea, le transmitem că vom fi alături de ei în situaţia în care vreun şef îndrăzneşte să îi  găsească vinovaţi în urma cercetării administrative pentru avariile autospecialei”, a mai transmis Sindicatul Europol.

IPJ Olt a transmis, miercuri, printr-un comunicat, că potrivit legii, în momentul realizaări unei pagube, are loc cercetarea administrativă.

“În conformitate cu prevederile articolului 22 din Ordonanţa Guvernului nr.121 din 1998 privind răspunderea materială a militarilor şi a Instrucţiunilor nr.114 din 2013, Comandantul sau şeful unităţii care a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative. Cercetarea se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba, respectiv la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt sau de la eşaloanele superioare ori de organele de control specializate şi nu de la nivelul Secţiei de Poliţiei Rurală Bobiceşti”, a precizat IPJ Olt.

Pe data de 9 octombrie, poliţiştii de la Secţia de Poliţie Rurală Bobiceşti, în timp ce se deplasau cu autospeciala în comuna Oboga, au pornit în urmărirea unui autoturism al cărui şofer nu a oprit la semnalele acustice şi luminoase ale agenţilor.

"Autoturismul respectiv, în care se aflau trei bărbaţi, s-a deplasat în direcţia Oboga-Iancu Jianu, iar la ieşirea din comuna Iancu Jianu, la  efectuarea bruscă a unui viraj la stânga, a fost acroşat de către autospeciala poliţiei. În urma evenimentului rutier au rezultat pagube materiale", au precizat reprezentanţii IPJ Olt.

Poliţiştii au identificat cele trei persoane din maşină. Autoturismul era condus de un băiat de 16 ani, din comuna Bobiceşti. El a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie de 0,66 mg/ litru alcool pur în aerul expirat.

Băiatul a fost dus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru a se stabili alcoolemia.

Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că băiatului i-a fost încredinţată maşina de unul dintre pasageri, un tânăr de 18 ani din Bobiceşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.