Sindicat MIPE: Se iau decizii fără consultarea angajaţilor, sunt numiţi în funcţii de conducere oameni fără expertiză, este o mare problemă pentru angajaţi să lupte împotriva unui grad mare de încărcare şi împotriva expertizei unor şefi numiţi politic

Sindicat MIPE: Se iau decizii fără consultarea angajaţilor, sunt numiţi în funcţii de conducere oameni fără expertiză, este o mare problemă pentru angajaţi să lupte împotriva unui grad mare de încărcare şi împotriva expertizei unor şefi numiţi politic

Sindicaliştii din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene atrag atenţia asupra „presiunilor” la care sunt supuşi, ei arătând că, în timp ce gradul de încărcare cu sarcini de serviciu în ceea ce îi priveşte pe salariaţii ministerului creşte, veniturile lor scad şi se pun presiuni şi se fac acţiuni de „intimidare” la adresa salariaţilor. Liderul de sindicat din MIPE, Carmen Maican, spune că este nevoie de intervenţia guvernanţilor pentru a opri migraţia profesioniştilor din minister. „Ai o resursă care poate scoate ţara din impas şi tu alungi practic această resursă, îţi baţi joc de această resursă. Aşteptăm ca guvernanţii, domnul ministru, să răspundă opiniei publice cum de s-a ajuns în această situaţie”, spune Maican.

"Am avut proteste vineri, luni, încercând să tragem un semnal de alarmă în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene. Din păcate, ieri am primit un mail de la Direcţia Resurse Umane prin care se încearcă intimidarea personalului care gestionează fondurile europene. Aici nu mai vorbim de salarii, nu mai vorbim de venituri, vorbim de distrugerea unui sistem performant care, aşa cum prezintă Comisia Europeană, suntem pe loc fruntaş în Europa (...) Retorica politicienilor menţionează nevoia atragerii banilor europeni, însă realitatea este că se iau decizii fără consultarea angajaţilor, sunt numiţi în funcţii de conducere oameni fără expertiză, este o mare problemă pentru angajaţi să lupte împotriva unui grad mare de încărcare şi împotriva expertizei unor şefi numiţi politic", a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă preşedintele sindicatului "MIPE Normalitate", Carmen Maican.

Aceasta a prezentat rapoarte de audit în care "se menţionează de ani de zile un grad mare de încărcare", ea susţinând că angajaţii care atrag fonduri europene sunt "împovăraţi din ce în ce mai mult".

Carmen Maican mai spune că în ultimii ani oameni cu zeci de ani de experienţă au plecat din sistem, prin pensionare, aceştia nefiind motivaţi să rămână din cauza scăderii veniturilor.

"Angajaţii MIPE răspund patrimonial, avem Ordin de ministru, noi, spre deosebire de politicieni, noi chiar răspundem în nume personal, cu casa, cu maşina. Deci atunci când gradul de încărcare este unul nesustenabil, sigur că pot apărea şi erorile. Sindicatul plăteşte avocaţi pentru că avem colegi, şi nu puţini, care sunt chemaţi în instanţă de către beneficiari. Nu se ţine cont şi de un alt aspect: noi avem interdicţie de a munci suplimentar, noi nu ne putem lua un alt job în domeniu pentru că avem interdicţii. (...) De ani de zile auzim aceleaşi texte, nu mai suntem dispuşi să avem înţelegere! Măsurile de austeritate şi toate lucrurile care au continuat aceste măsuri distrug un sistem performant. Cerem public domnului ministru, oricărui ministru care va urma la conducere acestui minister să nu se mai insiste pe presiune şi pe intimidare, să nu uite că rezultatele nu aparţin unei persoane, sunt rodul unei întregi echipe care prin multe ore suplimentare neplătite aduce aceste fonduri europene în ţară", mai spune Carmen Maican.

Ea atrage atenţia că, în ceea ce priveşte profesioniştii din domeniul atragerii fondurilor europene, "este o migraţie care a atins cote alarmante" către sectorul privat.

"Soluţia pe care o propunem, am transmis-o şi Ministerului Muncii şi domnului ministru, este ca împreună (...) să analizăm situaţia de fapt, din acest moment, în acest moment oamenii pleacă către ADR-uri, către privat, sau la alte instituţii unde sunt mai bine plătiţi. Să se facă o analiză a stării actuale şi să se găsească acele resurse pentru a motiva personalul şi a-l împiedica să plece. Motivaţia stă la baza rezultatelor, cu atât mai mult cu cât este un paradox, cu atât mai mult cu cât impactul bugetar al veniturilor angajaţilor care gestionează fonduri europene este zero. Ai o resursă care poate scoate ţara din impas şi tu alungi practic această resursă, îţi baţi joc de această resursă. Aşteptăm ca guvernanţii, domnul ministru, să răspundă opiniei publice cum de s-a ajuns în această situaţie", mai spune Carmen Maican.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră