Peste trei sute de persoane au fost vaccinate, duminică, în cadrul evenimentului Summit-ul Muzical al Vaccinării, care are loc la Sala Thalia din Sibiu, în acorduri muzicale. Acţiunea se va derula până la ora 21.00, iar de dimineaţă oamenii au stat la coadă pentru a se imuniza.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Evenimentul are loc în interiorul Sălii Thalia din municipiul Sibiu şi sunt aşteptate toate persoanele care doresc să se vaccineze.

Este folosit serul Pfizer, iar până la ora transmiterii acestei ştiri peste 300 de persoane au fost vaccinate.

O doamnă care are peste 65 de ani a povestit că au convins-o copiii să se vaccineze, întrucât altă soluţie nu există. 

"Copiii m-au convins. Mie îmi e foarte frica de ace şi de vaccin, în general, dar trebuia să fac asta, e singurul mod de a reveni la normal", a declarat femeia. 

Alte persoane care s-au vaccinat sau aşteaptă să le vină rândul afirmă că au făcut-o pentru a putea călători. 

Organizatorii au precizat că, de dimineaţă, a fost coadă, câteva zeci de persoane aşteptând deschiderea evenimentului.

Vaccinarea are loc până la ora 21.00, pe esplanada din faţa Sălii Thalia derulându-se un program artistic.

Evenimentul Summit-ul Muzical al Vaccinării este organizat de Consiliul Judeţean Sibiu împreună cu Filarmonica de Stat Sibiu, Crucea Roşie Sibiu, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi Spitalul CFR. 

"Deocamdată judeţul Sibiu are 21.8 % din populaţie vaccinată cu cel puţin o doză. Deşi ocupăm un onorabil loc 5 în ţară, ştim că mulţi dintre noi mai trebuie să se vaccineze până când restricţiile vor putea fi eliminate", a transmis Consiliul Judeţean Sibiu.

Cei care sunt cu maşina şi doresc să se vaccineze o pot face la centrul drive-thru de la Cazarma 90. Centrul a fost deschis sâmbătă dimineaţă, 419 persane fiind imunizate în primele 24 de ore.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.