Numărul protestatarilor de la Sibiu a depăşit 25.000, iar oamenii revin în Piaţa Mare pentru ca la ora 22.00 să intoneze toţi Imnul Naţional. Pe străzi se strigă ”Sibiu, Timişoara, mâine-n toată ţara”, manifestanţii nerenunţând la protest deşi au aflat că premierul a anunţat abrogarea ordonanţei. "Nu vă culcaţi pe o ureche”, au strigat sibienii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Numărul celor are mărşuluiesc pe străzile municipiului Sibiu a depăşit 25.000. Oamenii sunt aproape de finalul traseului pe care şi la- propus în această seară şi revin în Piaţa Mare unde, la ora 22.00, au programat intonarea Imnului, dar şi a imnului Uniunii Europene.

Când au aflat că premierul Sorin Grindeanu a anunţat că duminică se va reuni Guvernul pentru abrogarea ordonanţei, manifestanţii s-au oprit câteva minute pentru a se bucura, dar au continuat să mărşuluiască strigând „Nu vă culcaţi pe o ureche”.

De asemenea, se scandează împotriva PSD, a lui Liviu Dragnea şi se cere demisia Guvernului.

"După anulare, vrem plecare”, dar şi "Sibiu, Timisoara, mâine-n toată ţara”, se strigă pe străzile oraşului.

La ora 22.00 în Piaţa Mare manifestanţii vor intona Imnul României, dar şi pe cel al Uniunii Europene.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.